Tamara Buciuceanu a murit. Tamara Buciuceanu-Botez a murit la vârsta de 90 de ani. Actriţa s-a născut în 1929 la Tighina, în Republica Moldova, într-o familie numeroasă. A avut patru fraţi, Nicuşor, Costică, Lizon şi Iulia Buciuceanu, cea care avea să devină una dintre cele mai mari cântăreţe de operă din România.
Tamara Buciuceanu a murit. Marea artistă a fost căsătorită timp de 34 de ani cu medicul anestezist Alexandru Botez, care a decedat în 1996. Cei doi soți nu au avut copii. Astfel, că de 20 de ani, Tamara Buciuceanu-Botez este singură.
Tamara Buciuceanu a murit. Actriţa a vorbit foarte rar despre căsnicia ei. Într-un interviu pentru revista Taifasuri, actriţa povestea: “Pe soţul meu l-am cunoscut prin intermediul unei bune prietene, Graţiela. Mi-a spus că este un om serios, care sigur o să-mi placă. Şi aşa a fost! Ne-am căsătorit în 1962 şi am rămas împreună 33 de ani, până când el a plecat la Ceruri. Am fost o femeie de casă şi gospodină. Alexandru mi-a respectat şi mi-a iubit foarte mult cariera. La un moment dat mi-a spus: «Dragă, eu mă mulţumesc şi cu titlul de prinţ consort». Era un doctor excelent, un om serios, care mi-a înţeles destinul. De un timp mă întristez când mă gândesc la cei care puteau să mai stea lângă mine şi nu mai sunt: soţul, fratele, cumnatul, colegii cu care am împărţit scena. Nu o să-i uit niciodată şi mă rog ca Dumnezeu să îi aşeze acolo sunt sunt cei drepţi”.