Antena 3 CNN Life Timp liber Film Szobi Cseh a fost internat la Spitalul Fundeni. Cascadorul suferă de o boală gravă

Szobi Cseh a fost internat la Spitalul Fundeni. Cascadorul suferă de o boală gravă

1 minut de citit Publicat la 21:33 14 Iun 2013 Modificat la 21:33 14 Iun 2013
Szobi Cseh a fost internat la Spitalul Fundeni. Cascadorul suferă de o boală gravă
Foto: Agerpres
Szobi Cseh a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, în urmă cu câteva zile, din cauza unei boli hematologice grave. Cascadorul urmează tratamentul de specialitate, potrivit unor surse medicale, citate de Mediafax.

Szobi Csech a aflat că are cancer anul trecut, fiind diagnosticat cu mielom multiplu şi tumoare la colană. Cascadorul a urmat un tratament cu citostatice la Spitalul Fundeni, potrivit declaraţiilor sale din presă.

Szabolcs (Szoby) Cseh s-a născut la data de 11 decembrie 1942, în oraşul Miercurea Ciuc (judeţul Harghita), într-o familie de secui. Încă din timpul facultăţii, el a lucrat ca zburător la trapez la Circul de Stat din Bucureşti, în trupa "Ganea". Aflat în anul trei de facultate, el a colaborat în calitate de cascador la filmul "Dacii", regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi în anul următor în filmele "Împuşcături pe portativ" (regizat de Cezar Grigoriu), "Tom Sawyer şi Huckleberry Finn" (producţie franceză) şi "Serbări galante" (în regia lui René Claire).

Între 1967-1980, fiind primul metodist, respectiv, maistru de lupte angajat pe un asfel de post în România, în cadrul Studioului Cinematografic Bucureşti şi apoi în Centrala RomaniaFilm - Centrul de Producţie Cinematografică, Cseh a colaborat la toate filmele realizate de studiourile cinematografice române ce conţineau secvenţe de acţiune-lupte şi a executat multiple cascadorii dificile şi spectaculoase, unele fiind unicat pe plan mondial.

În perioada 1999 – 2002, cascadorul a colaborat la realizarea secvenţelor de acţiune în peste zece filme artistice străine realizate în ţară, inclusiv "Amen", în regia lui Costa-Gavras.

În mai 2010, cascadorul Szoby Cseh a fost decorat Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.

În 2011, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a cascadorului Szoby Cseh. Acesta a declarat atunci că el s-a dus de bună voie la ofiţerii Securităţii pentru a "face ordine în studiouri", explicând că exista foarte multă corupţie în industria cinematografiei.

Anul acesta, pe 22 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât irevocabil că Szobi Cseh nu a colaborat cu Securitatea.

×
Etichete: spitalul Fundeni
x close