Regizorul român Corneliu Porumboiu face parte din juriul Festivalului Internaţional de Film de la Istanbul, care va avea loc în perioada 31 martie-15 aprilie, potrivit
Hürriyet Daily News. Preşedintele juriului Festivalului de Film de la Istanbul este regizorul turc Nuri Bilge Ceylan.
Alături de Corneliu Porumboiu, din juriu fac parte actorul Hiam Abbas şi regizorul Brillante Mendoza.
Printre filmele prezente în competiţia festivalului se numără "The Loneliest Planet", de Julia Loktev, "Death of a Superhero", de Ian FitzGibbon, "Bonzai", de Cristian Jimenez, "The Snows of Kilimanjaro", de Robert Guedigian, "Albert Nobbs", de Rodrigo Garcia, şi "Oslo, 31 August", de Joachim Trier.
Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai importanţi regizori din noua cinematografie românească, alături de nume precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu şi Radu Muntean.
Porumboiu a luat premiul pentru debut Camera d'Or, la Festivalul de Film de la Cannes, în 2006, pentru "A fost sau n-a fost?", o comedie despre cum a fost trăită revoluţia din 1989 într-un oraş de provincie. S-a întors la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard, în 2009, cu "Poliţist, adjectiv".