Antena 3 CNN Life Timp liber Film Publicaţia oficială a Vaticanului: Homer Simpson este catolic

Publicaţia oficială a Vaticanului: Homer Simpson este catolic

1 minut de citit Publicat la 18:26 19 Oct 2010 Modificat la 18:26 19 Oct 2010
Publicaţia oficială a Vaticanului: Homer Simpson este catolic
Foto: atheisthaven.blogspot.com
Homer Simpson, personajul animat pasionat de bere şi de gogoşi, este un catolic convins. Asta susţine publicaţia oficială a Vaticanului, Osservatore Romano, care îi îndeamnă pe părinţi să le permită copiilor să urmărească aventurile acestuia.

"Puţini oameni ştiu acest lucru, iar el face tot ce poate pentru a ascunde acest lucru. Însă este adevărat: Homer J. Simpson este catolic", se arată într-un articol intitulat "Homer şi Bart sunt catolici".

Membrii familiei Simpson se roagă înainte de fiecare masă şi, "în felul lor, cred în lumea de dincolo", se mai precizează în articolul din Osservatore Romano.

Al Jean, producătorul executiv al serialului, a declarat, luni, pentru Entertainment Weekly, că este "şocat şi înfiorat" de acel articol. "Am arătat destul de clar că Homer nu este catolic", a declarat Al Jean. "Nu cred că ar putea fi, deoarece el nu ar putea să se abţină să mănânce carne în ziua de vineri - cel puţin pentru o oră"

Publicaţia de la Vatican şi-a bazat articolul pe un studiu realizat de un preot iezuit pe baza unui episod din acest serial, difuzat în 2005 şi intitulat "The Father, the Son and the Holy Guest Star".

Potrivit studiu respectiv, serialul "Familia Simpson" este "unul dintre puţinele programe TV pentru copii în care credinţa creştină, religia şi întrebările despre Dumnezeu reprezintă teme recurente".

 

 

×
x close