Un scurtmetraj inspirat de povestea unei crime reale, care a fost nominalizat la Oscar, a iscat un adevărat scandal.
Se pare că mama băiețelului răpit și torturat de doi copii de zece ani s-a declarat dezgustată și a cerut ca filmul să fie retras din competiție.
Filmul regizat de irlandezul Vincent Lambe se numește „Detainment“ și prezintă imaginile surprinse de camerele de supraveghere cu momentul în care micuţul James Bulger, în vârstă de 2 ani, este ademenit şi răpit dintr-un centru comercial din Bootle, Merseyside, potrivit BBC.
Crima a îngrozit Marea Britanie în anul 1993, iar cei doi vinovaţi au primit pedeapsa minimă – opt ani în închisoare –, fiind şi cei mai tineri criminali condamnaţi din istoria modernă britanică.
Mama victimei a spus că nici măcar nu i-a fost cerut acordul în privința creării acestui film și îl condamnă pe regizor să retrăiască tragicul eveniment.
„Nu vă pot spune cât de dezgustată şi supărată sunt din cauza acestui aşa numit film care a fost nominalizat la Oscar. Este una să faci un film ca acesta fără a obţine permisiunea familiei lui James şi cu totul altceva să pui un copil să trăiască ultimele ore din viaţa lui James înainte de a fi ucis cu brutalitate şi să mă obligi pe mine şi pe familia mea să retrăim asta din nou! După tot ce am spus despre acest film şi după ce am rugat să fie descalificat, tot a fost nominalizat la Oscar, deşi peste 90.000 de oameni au semnat o petiţie înainte, dar ea a fost ignorată de Academie, la fel cum au fost ignorate şi sentimentele mele. Sunt incredibil de tristă şi furioasă! Nu-mi rămâne decât să sper că nu va câştiga şi un Oscar“, a spus mama victimei pe Twitter.