Antena 3 CNN Life Timp liber Film O celebritate de la Hollywood a ajuns în România. „Mi-ar plăcea să mă întorc aici”

O celebritate de la Hollywood a ajuns în România. „Mi-ar plăcea să mă întorc aici”

1 minut de citit Publicat la 16:22 18 Sep 2017 Modificat la 16:22 18 Sep 2017
o_1bqaierrj1r7b1htkl761j2h19258.jpg
Foto: Facebook/Step Brother

Actorul John C. Reilly, cunoscut pentru rolul din filmul „The Step Brothers”, a declarat, în cadrul American Independent Film Festival, că este tentat de ideea de a regiza şi se gândeşte din ce în ce mai mult la acest aspect pe măsură ce trece timpul.

„Am fost tentat de ideea de a regiza. Când eşti actor şi treci de la un lucru la altul, trebuie să te opreşti şi să decizi că vrei să faci acest lucru, că vrei să fii observator, nu persoana din faţa camerei. Mă gândesc din ce în ce mai mult la acest lucru, cu cât îmbătrânesc. Eventual, va trebui să găsesc altceva de făcut”, a spus Reilly, după finalul filmului „The little hours”, difuzat în premieră în cadrul festivalului.

John C. Reilly se află în România pentru filmările producţiei internaţionale „The Sisters Brothers”, în regia lui Jacques Audiard.

Actorul, aflat pentru prima dată în România, a mărturisit că îi place, dar că a lucrat în fiecare zi de când este în ţară şi nu a avut timp să viziteze, dar speră să se întoarcă într-o zi. „Abia aştept să pot să am timp pentru recreere, pentru că este o mare parte din ţară pe care aş vrea să o văd. Mi-ar plăcea să mă întorc aici”, a spus Reilly.

×
Etichete: actor Hollywood
x close