După ce lansarea lungmetrajului "No Time To Die" a fost amânată de trei ori din aprilie 2020, premiera mondială a avut loc în sfârşit, la Londra, sub privirile invitaţilor de excepţie, printre care laureaţi ai premiilor Oscar şi membri ai familiei regale britanice.
Cunoscutul actor a optat pentru o ţinută elegantă şi potrivită acestui important eveniment cinematografic de la începutul pandemiei COVID-19.
În "No Time to Die" îl regăsim pe James Bond la cinci ani după evenimentele din "Spectre", când a decis să lase în urmă viața de agent secret și să se bucure de libertate în Jamaica.
Liniștea lui nu durează însă foarte mult, pentru că vechiul lui prieten din CIA, Felix Leiter, are nevoie de serviciile lui.
Așa ajunge pe urmele unui infractor misterios, care are pe mâini o nouă și foarte periculoasă tehnologie. Cu Daniel Craig încă o dată în rolul agentului secret 007, filmul îi aduce pe marele ecran și pe Ana de Armas, Naomie Harris, Ralph Fiennes, Léa Seydoux și Rami Malek.
Daniel Craig, pentru ultima data în rolul lui James Bond
Filmul "No Time To Die" este al 25-lea lungmetraj din populara franciză 007 și marchează apariția pentru ultima dată a lui Daniel Craig în calitate de agent al serviciului secret britanic.
"Este o mare uşurare. A fost important pentru mine să vin şi să sărbătoresc alături de ceilalţi actori şi de echipa de filmare şi să îi aducem în cinematografe. iar noi suntem aici", a declarat Daniel Craig pentru Reuters.
Henry Cavill, Robert Pattison, Tom Hardy sau James Norton sunt doar câteva dintre numele vehiculate că ar putea deveni următorul agent 007. James Bond ar putea fi interpretat în premieră şi de un actor de culoare, Idris Elba fiind principalul candidat, dar chiar şi de o femeie.
Întrebat ce părerea are despre posibila interpretare a unei femei, acesta a declarat că nu crede că o femeie ar trebui să joace acest rol.
"Răspunsul la aceasta este foarte simplu. Ar trebui pur şi simplu să existe roluri mai bune pentru femei şi actori de culoare. De ce ar trebui o femeie să-l interpreteze pe James Bond când ar trebui să existe un rol la fel de bun ca James Bond, pentru o femeie?”, a declarat cunoscutul actor.
"No Time To Die", premiera în România
După mai mult de 18 luni de la întârziere, din cauza pandemiei de COVID-19, premiera "No Time To Die" a avut loc, la Londra, în prezenţa Prințului William și soției, Kate Middleton, dar şi a multor laureaţi ai premiilor Oscar.
Aşteptarea fanilor francizei 007 din România a luat sfârşit, întrucât, lansarea în cinematografe are loc în avanpremieră pe 30 septembrie, iar în premieră pe 1 octombrie.
Preţul unui bilet diferă în funcţie de categorie dorită, ora de rulare, dar şi de formatul acestuia. În avanpremieră, preţul unui bilet ajunge la 40 de lei, în timp ce pentru premieră, costul este cuprins între 21-35 lei.