“Strada Şelarilor din Sibiu s-a transformat joi într-un platou de filmare, exact ca la Hollywood”, a spus Octavia Geamănu. “Suntem la a doua săptămână de filmări pentru "Ghost Rider" şi suntem în Sibiu săptămâna asta. În spatele nostru e biserica şi este prima scenă în care îl introducem la Johny Blaze în film”, a explicat Walsh Bennet, producător executiv. El a mărturisit că au ales acea biserică după ce le-au văzut toate din oraş. Iar sibienii i-au ajutat cum au putut mai bine. “Nu puteam să ne dorim o susţinere mai mare. Aşa că, mulţimirile noastre pentru Sibiu”.
Şi chiar dacă tot oraşul ştia că filmările vor avea loc joi în biserică, curioşii s-au adunat de dimineaţă pe strada Şelarilor. Poate, poate îl vor vedea pe american. Şi pentru că au văzut că nu au cum să-i ţină pe toţi la distanţă, cei din echipa de filmare au improvizat ceva. A fost o zi plină pentru Cage şi echipa lui, iar aventura continuă.