Prima producţie din Oscar Night este "Pistolarul/Six Shooter" (Irlanda, 2004, regizor Martin McDonagh), ce spune povestea din tren a unui bărbat care întâlneşte cu un tânăr vorbăreţ, cam ciudat şi posibil deranjat mintal, aceasta fiind urmată de "Poveste din West Bank/West Bank Story" (SUA, 2005, regizor Ari Sandel), o comedie muzical despre un cuplu format dintr-un soldat israelian şi o casieriţă palestiniană.
"Mozart printre hoţii de buzunare/The Mozart of Pickpockets" (Franţa, 2006, regizor Philippe Pollet-Villard), cel de-al treilea film programat, intră în viaţa a doi prieteni care supravieţuiesc de pe o zi pe alta furând în cartierul Barbes. Împotriva voinţei lor, ajung să aibă grijă de un copil român surd. După ce încearcă să scape de el, fără să reuşească, se decid să îl facă "să lucreze" pentru ei. În ciuda barierei limbajului, copilul îşi descoperă propriile metode de a fura."
Producţia "Lumea jucăriilor/Toyland Spielzeugland" (Germania, 2007, regizor Jochen Alexander Frezdank) prezintă drama unei familii de evrei din Germania 1942, în timp ce "Chiriaşii cei noi/The New Tenants" (Danemarca, SUA, 2009, regizor Joachim Back) aduce în atenţia publicului povestea plină de peripeţii a doi oameni care aleg să se mute în casă nouă.