Premiera filmului, care a avut loc in Palatul Festivalului (Palais du Festival) a fost dedicată exclusiv profesioniştilor din domeniul cinematografiei prezenţi la Cannes, producatori, distribuitori, regizori şi directori de festivaluri din întreaga lume.
Scurt metrajul, regizat de Ariana Pendiuc şi ai carui protagonisti au fost absolvenţii Şcolii de Film şi Televiziune "Micile Vedete", a fost foarte bine primit la Cannes, fiind, de altfel, unul dintre dintre puţinele filme pentru copii, selecţionate in festival.
Filmul a fost foarte apreciat de cei prezenţi, realizatorii primind invitaţii la mai multe festivaluri renumite. "Cea mai mare realizare este însă faptul că filmul va fi distribuit în această toamnă în şcolile din Franţa şi din ţările din America de Sud, alături de alte trei filme din Franţa,Venezuela şi Canada, în cadrul unui proiect educaţional ce aparţine producătorului francez de filme pentru copii, Erwan Cadic” a declarat Ariana Pendiuc, regizorul filmului.
Premiera filmului “Micile Vedete la Şcoala” a fost urmată de premiera mondială a scurt metrajului “Semnul Timpului”, regizat de Cosmin Croitoru. Acesta este cel de-al doilea film produs de Ema Pendiuc, selecţionat la Festivalul de la Cannes 2011.