Actriţa britanică Keira Knightley ar putea interpreta rolul principal în "The life of Diana, Princess of Wales", un film inspirat din viaţa prinţesei Diana, informează
dailymail.co.uk.
Producătorii de la compania Pathe au început deja să lucreze la acest proiect cinematografic şi intenţionează să o distribuie pe Keira Knightley, în vârstă de 25 de ani, în rolul prinţesei Diana, iar pe Helen Mirren, în vârstă de 65 de ani, în rolul mamei acesteia, Frances Shand Kydd.
Potrivit presei britanice, filmul va fi lansat pe marile ecrane în 2011, anul în care prinţesa Diana ar fi împlinit 50 de ani şi în care s-ar fi împlinit 30 de ani de la căsătoria ei cu prinţul Charles.
"Proiectul este într-un stadiu incipient, dar Pathe a ales intenţionat anul 2011", a declarat o sursă.
Deşi Keira Knightley pare a fi marea favorită în cursa pentru obţinerea acestui rol, numele actriţei Scarlett Johansson este şi el vehiculat.
Filmul va prezenta aspecte din tinereţea prinţesei Diana, din timpul căsătoriei ei cu prinţul Charles, despărţirea lor şi circumstanţele morţii acesteia, la Paris, în 1997.
Keira Knightley este una dintre cele mai cunoscute tinere actriţe britanice. În toamna lui 2002, actriţa a obţinut un rol în "Piraţii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre". Filmul a avut un mare succes de casă şi a stat la baza unei trilogii. În 2006, Keira a primit o nominalizare la Oscar, pentru rolul din "Mândrie şi prejudecată". Tot în 2006, actriţa a fost votată cea mai sexy femeie din lume şi a semnat un contract cu Chanel. În 2007, Knightley a jucat împreună cu James McAvoy în filmul "Remuşcare", pelicula primind şase nominalizări la premiile Oscar.