Antena 3 CNN Life Timp liber Film Irina Margareta Nistor, mătuşa Polly în generaţia “Tom Sawyer”

Irina Margareta Nistor, mătuşa Polly în generaţia “Tom Sawyer”

2 minute de citit Publicat la 16:30 11 Sep 2012 Modificat la 16:30 11 Sep 2012
Irina Margareta Nistor, mătuşa Polly în generaţia “Tom Sawyer”
Irina Margareta Nistor, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți critici de film din România, dă viață personajului Mătușa Polly în campania de promovare a filmului “Tom Sawyer”. După ce a fost vocea filmelor unei generații, prezentatorul Radio Guerrilla, Irina Margareta Nistor a intrat în pielea personajului Mătușa Polly din romanul “Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain într-o sesiune foto realizată de Parada Film pentru promovarea celei mai noi ecranizări a cărții.

Irina Margareta Nistor declară că nu poate trăi fără filme, nici măcar în avion. Le vede de la 2 ani, când a fost dusă de mama ei “pentru prima dată la un mic cinema, de mult dispărut, de lângă Sinaia, de pe la Cumpătul”.

Parada Film va lansa în această toamnă, în cinematografele din România, lungmetrajul “Tom Sawyer” în regia lui Hermine Huntgeburth. Ecranizare a romanului “Aventurile lui Tom Sawyer” scris de Mark Twain, filmul va avea premiera pe 12 octombrie.



Odată cu lansarea în cinematografe, compania de distribuție lansează o campanie inedită de promovare a filmului. Nume sonore din lumea culturală, showbiz, media, social media dau viață personajelor din Tom Sawyer într-un proiect marca Parada Film. Campania a fost lansată săptămâna trecută de vedeta de televiziune Gianina Corondan.

Peste 20 de personalități și-au unit forțele pentru a promova unul dintre cele mai iubite personaje ale copilăriei: Tom Sawyer. Îmbrăcate în haine inspirate din filmul care va rula în această toamnă și în cinematografele din România,  shooting-ul a durat o lună de zile și a fost realizat de artistul fotograf Dan Pierșinaru în Studio 2 iar artwork-ul a fost realizat de designerul Alexandru Nimurad.

Pelicula “Tom Sawyer”, filmată parțial în România timp de patru săptămâni, a rulat deja în țări precum Germania, Franța, Rusia și s-a bucurat de succes în rândul spectatorilor de toate vârstele. Din distribuția filmului fac parte tinerii actori Louis Hofmann (Tom Sawyer), Leon Seidel (Huckleberry Finn), dar și celebrii actori germani Heike Makatsch (Mătușa Polly), Benno Fürmann (Joe Indianul), Joachim Król (Muff Potter).

Tom Sawyer nu se gândește decât la pozne și trăsnăi – toate acestea spre nefericirea mătușii sale, Polly, cu care trăiește în micul oraș St. Petersburg, de pe malul râului Mississippi, alături de fratele său vitreg, Sid. Deși e o misiune extrem de complicată, Polly a decis să ia asupra sa responsabilitatea de a-l crește pe Tom. Din fericire pentru Tom Swayer, are un prieten care iubește aventura la fel de mult ca și el, Huck Finn. Tom și băiatul orfan, care trăiește într-un butoi la marginea orașului, petrec fiecare clipă liberă împreună.

 

×
x close