Antena 3 CNN Life Timp liber Film „Insula e vrăjită de voi” a câștigat Trofeul NexT 2015

„Insula e vrăjită de voi” a câștigat Trofeul NexT 2015

3 minute de citit Publicat la 12:51 20 Apr 2015 Modificat la 12:51 20 Apr 2015
Trofeul NexT 2015.jpg
Filmul The Island Is Enchanted with You / Insula e vrăjită de voi, regizat de Alexander Carver și Daniel Schmidt, a câștigat Trofeul NexT, duminică seara, la Cinema Studio, la gala de închidere a celei de-a 9-a ediții a Festivalului Internațional de Film NexT. Gazdele serii au fost Ada Solomon, directoarea Societății Culturale NexT, și Yvonne Irimescu, coordonatoarea NexT. Festivalul s-a încheiat după 5 zile de săli arhipline și proiecții sold out.

Co-producția SUA-Elveţia-Australia a impresionat juriul Competiției internaționale cu „poezia vizuală şi abordarea îndrăzneaţă şi neconvenţională a unei teme atât de controversate cum este colonialismul”. Scurtmetrajul spune povestea medicului Francisco Javiér de Balmis, care călătoreşte la Puerto Rico în 1803, aducând mai mulţi copii orfani ce devin gazde vii pentru vaccinul împotriva variolei. A fost una dintre primele vaccinări în masă din istorie.

Trofeul NexT constă în 2000 de euro oferiţi de Ministerul Culturii şi servicii digitale de laborator (post producţie) în valoare de 2000 de euro, din partea CineLab România.

Regizorul Carlos Conceiçao a câștigat Premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea mai bună regie cu Goodnight Cinderella / Noapte bună, Cenuşăreasa (Portugalia), „pentru măiestria cu care sunt combinate elementele într-un univers filmic atât de bogat, în această re-povestire a unuia dintre basmele nemuritoare ale lumii”. Premiul valorează 1000 de euro și este oferit de Ministerul Culturii.

Premiul „Andrei Toncu” pentru Cea mai bună coloană sonoră, oferit tot de Ministerul Culturii și valorând 1000 de euro, i-a revenit lui Pedro Alcalde pentru „conceperea unui peisaj sonor absolut original şi surprinzător, care ne provoacă să ne depăşim limitele în percepţia personajelor”, în filmul Ancha es Castilla / Totul e posibil (Spania).

Favoritul publicului din Competiția internațională a fost filmul belgian Jung Forever, de Jean-Sébastien Lopez. Premiul Publicului pentru film străin valorează 500 de euro și este acordat de Societatea Culturală NexT.

Noul film scurt al lui Tudor Cristian Jurgiu, În care eroina se ascunde și apoi are parte de o întâlnire neașteptată, a fost desemnat Cel mai bun scurtmetraj românesc. „Cu o expresie cinematografică reuşită şi originală, Tudor Jurgiu utilizează toate mijloacele filmice – scenariu, regie, lumină, joc actoricesc – pentru a prezenta o poveste de o profundă modernitate”, este motivația juriului. Premiul valorează 500 de euro şi a fost oferit pe scenă de Liviu Jicman, vicepreședintele Institutului Cultural Român.

Menţiunea specială pentru un film din Competiţia naţională i-a revenit peliculei In the House, regizoarea Ana-Maria Comănescu „reuşeşte, datorită regiei bine stăpânite şi a montajului energic, să creeze un dispozitiv cinematografic excelent”, motivează juriul.
Premiul Publicului pentru film românesc, acordat unui scurtmetraj din Competiția națională și constând în suma de 500 de euro, oferită de Societatea Culturală NexT, a fost câștigat de Golanii, regizat de Bogdan Drumea.

Câştigătorul concursului The Pitch și al unui cec de 5.000 de euro din partea ShortsTV este proiectul Mom, Dad, I Have to Tell you Something…, al lui Paul Mureșan. Același proiect a primit o Mențiune specială în cadrul NexT Short Film Market, pentru calitatea prezentării, constând în 1000 de euro (servicii de post-producție) din partea Abis Studio. O a doua mențiune i-a fost acordată proiectului When Night Meets Dawn, al Andreei Borțun, din partea Icon Production, care va acoperi producția filmului. Proiectul Portrait with Cake, al Ștefaniei Maftei, va primi, la rândul său, 500 de euro din partea Hi Film Productions.

Paul Mureșan și-a adjudecat și Premiul Villa Kult, oferit de Renate Roginas, membră a juriului Competiției Naționale și constând într-o rezidență la Festivalul de la Berlin, ediția 2016, de data aceasta pentru animația Pui de somn. Două alte rezidențe din partea Villa Kult au primit cineaștii Marius Olteanu (Scor alb) și Sorin Poamă (O colegă din Tonitza).

Anul acesta, Flavia Dima va face parte din juriul Emile Cantillon al Festivalului Internaţional de Film Francofon de la Namur. Cronica ei la filmul Aferim! a fost desemnată cea mai bună de juriul concursului Namur.

Juriul Competiției Internaționale a fost format din Ewa Puszczynska (Polonia), producătoarea filmului Ida, premiat cu Oscar, Edvinas Puksta (Estonia), selecționerul Festivalului Internațional de Film de la Vilnius, Michał Oleszczyk (Polonia), directorul Festivalului de Film din Gdynia, regizoarea Ana Lungu (Autoportretul unei fete cuminți), criticul de film François Bonenfant (Franța), jurnalista și muziciana Maria Balabaș, regizorul Eduardo Williams (Argentina).

Filmele românești au fost jurizate de Renate Roginas (Germania), managerul Villa Kult din Berlin, Agnès Wildenstein (Franța), co-selecționer DocLisboa, și animatorul Matei Branea, autorul identității vizuale NexT.

Cele patru trofee principale NexT au fost modelate de artistul Titi Ciocan și pictate de Kitra.

A noua ediție a Festivalului Internațional de Film NexT a avut loc între 15 și 19 aprilie, la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco, CinemaPRO și la Institutul Cultural Român, Club Control, J’ai Bistrot, Cărturești, Garajul Ciclop (Magheru 6-8).

×
x close