Unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood ai momentului are o poveste de viață foarte interesantă. Este vorba despre Chris Pratt, cunoscut pentru rolurile din „Guardians of the Gallaxy”, „Jurassic World”, „Passengers” sau „Avengers: Infinity War”.
Astăzi se bucură de roluri grozave în filme de excepție, de toată atenția fanilor și de mult succes, însă puțini știu că în urmă cu ceva timp era doar băiatul care lucra la supermarket.
Chris Pratt s-a născut în Virginia, Minnesota, iar la vârsta de trei ani s-a mutat cu întreaga familie în Washington. În liceu, era al cincilea cel mai bun la wrestling, însă atunci când antrenorul l-a întrebat ce vrea să facă în viață, Chris a spus: „Nu știu, dar știu că voi fi faimos și voi face o tonă de bani. Nu am idee cum”.
A lucrat ca vânzător într-un supermarket, ca stripper pe timp de zi, iar apoi a ajuns să trăiască în Hawaii, fără locuință, dormind într-o rulotă.
La 19 ani, însă, viața i s-a schimbat radical. Pratt se afla la un restaurant atunci când a fost descoperit de actrița și regizoarea Rae Dawn Chong. L-a ales pentru un rol într-un film horror scurt, „Cursed”, și de acolo a început să-și construiască încet-încet cariera în lumea cinematografică.