Antena 3 CNN Life Timp liber Film Hugh Laurie a semnat un contract cu o casă de discuri pentru a lansa un album de blues

Hugh Laurie a semnat un contract cu o casă de discuri pentru a lansa un album de blues

1 minut de citit Publicat la 13:01 26 Iul 2010 Modificat la 13:01 26 Iul 2010
Hugh Laurie a semnat un contract cu o casă de discuri pentru a lansa un album de blues

Hugh Laurie, starul din serialul TV de succes "Dr. House", a semnat primul său contract muzical din carieră şi urmează să lanseze un album de blues, informează contactmusic.com.

Actorul britanic a semnat contractul cu Warner Music Group, iar albumul său, pe care vor fi invitaţi mai mulţi muzicieni de renume, va fi inspirat de muzica tradiţională a cluburilor de blues din New Orleans.

"M-am îmbătat cu fericirea generată de această posibilitate care mi s-a oferit. Ştiu că lista actorilor care se impun şi în muzică este una foarte scurtă, însă vă promit că de această dată nimeni nu va avea de suferit. Sunt deosebit de încântat să lucrez cu Joe Henry, care a produs unele dintre albumele pe care le consider cele mai bune din toate timpurile, şi abia aştept să încep înregistrările", a declarat actorul britanic.

Serialul TV "Dr. House", care este apreciat în lumea întreagă, îl are ca personaj principal pe doctorul Gregory House. Mizantrop şi sarcastic, House şi echipa sa de medici încearcă să stabilească, în fiecare episod, diagnosticul în cazuri medicale foarte complicate.

Hugh Laurie a devenit celebru pe plan mondial datorită rolului său din serialul TV "Dr. House", pentru care a trebuit să renunţe la accentul britanic. Pentru rolul din acest serial, Hugh Laurie a fost recompensat cu două premii Globul de Aur şi alte trei nominalizări la prestigioasele trofee, două premii ale Sindicatului actorilor americani, două premii ale Asociaţiei criticilor de televiziune şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Emmy.

Antena3.ro

×
Etichete: actor album muzica
x close