Drama fantastică ''Game of Thrones'' (Urzeala Tronurilor) se va încheia după sezonul al optulea, a confirmat canalul HBO, care produce şi difuzează serialul, informează duminică BBC, citat de Agerpres.
Şeful de programare al HBO, Casey Bloys, a făcut anunţul sâmbătă la conferinţa Asociaţiei criticilor de televiziune. El a spus că numărul de episoade pentru sezonul final a fost încă stabilit.
Casey Bloys nu a exclus crearea unui serial derivat (spin-off), precizând că producătorii nu se opun, dar ''nu există planuri concrete chiar acum.''
Al şaptelea sezon - format din şapte episoade în loc de zece - este aşteptat în vara anului viitor, în timp ce sezonul final va fi difuzat în 2018.
Anul trecut, ''Game of Thrones'' a câştigat un record de 12 premii Emmy pentru un serial într-un singur an. Filmul a primit de asemenea 23 de nominalizări - un alt record - înaintea ceremoniei anuale din acest an care va avea loc în luna septembrie.
Serialul de televiziune ''Game of Thrones '' se bazează pe romanele scrise de George R R Martin