Antena 3 CNN Life Timp liber Film Game of Thrones va avea cel puţin opt sezoane

Game of Thrones va avea cel puţin opt sezoane

1 minut de citit Publicat la 09:30 31 Iul 2015 Modificat la 09:30 31 Iul 2015
game of thrones.jpg
Responsabilul HBO, Michael Lombardo, a anunțat joi că "Game of Thrones", serialul vedetă al postului, va avea cel puțin 8 sezoane, relatează Agerpres.

În declarații făcute la o întâlnire cu Asociația criticilor televiziunii americane, Lombardo a precizat că a se ajunge la 7 sezoane și a se despărți de public nu a făcut parte niciodată din "conversațiile interne".

"Întrebarea este cât de departe, după al 7-lea sezon, putem ajunge. David Benioff și Dan Weiss — directorii de creație ai serialului — consideră că mai sunt încă doi ani după al șaselea. Mă bucur că au ajuns la această idee. Este ceea ce avem acum în vedere", a spus responsabilul HBO.

Lombardo nu a exclus posibilitatea de a filma în viitor un serial derivat, în stilul 'Fear the Walking Dead' și matricea sa, 'The Walking Dead'. 'Sunt deschis la orice ar dori să facă Dan și David. Totul depinde de ei. Există subiecte mari care pot fi povestite într-un prequel. Nu am avut încă discuții pe această temă", a admis el.

HBO a confirmat în iunie că o parte din al 6-lea sezon va fi filmat în locații naturale din Spania, mai concret în orașele Girona și Peńíscola.

Bazat pe best-sellerul 'A Song of Ice and Fire', al scriitorului George R.R. Martin, 'Game of Thrones' și-a încheiat al cincilea sezon în iunie și a început deja filmările la cel de-al 6-lea la Belfast.

×
Etichete: Game of Thrones HBO
x close