Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger, Bruce Willis, Mickey Rourke, Dolph Lundgren. Nu, nu este doar o înşiruire a celor mai cunoscuţi actori din filmele de acţiune, ci chiar distribuţia mult aşteptatei pelicule ?The Expandables?, care a avut premiera marţea aceasta în SUA.
Covorul roşu din faţa Teatrului Grauman's Chinese din Hollywood a fost luat cu asalt de cei mai tari actori de acţiune, care au făcut furori la începutul anilor `90. Cu numai câteva riduri în plus, dar la fel de carismatici, actorii au făcut deliciul fotografilor şi au acceptat să vorbească cu presa şi să dea autografe.
Jurnaliştii au remarcat absenţa guvernatorului Californiei, Arnold Schwarzenegger, pe covorul roşu. Deşi nu a defilat în faţa fotografilor, Arnold a fost prezent la petrecerea de lansare.
Galerie foto ? Lansarea filmului The Expendables
Potrivit IMDB, The Expandables este un thriller de acţiune despre un grup de mercenari angajaţi să se infiltreze într-o ţară Sud Americană şi să-l îndepărteze pe un dictator de la conducerea ei.
De îndată ce începe misiunea, mercenarii realizează că lucrurile sunt mai complicate decât par, şi se trezesc că sunt trădaţi şi prinşi într-o cursă periculoasă. În timp ce trebuie să-i salveze pe cei nevinovaţi, ei luptă să-i distrugă pe cei care încearcă să le nimicească frăţia.
?The Expendables? va apărea în cinematografele din România pe 13 august.
Trailerul filmului The Expendables
Antena3.ro