Mult-aşteptatul lungmetraj "Eroi de sacrificiu/ The Expendables", care i-a reunit pe cei mai cunoscuţi actori actori din filmele de acţiune, se menţine în fruntea box office-ului nord-american în al doilea weekend de la lansarea pe marile ecrane din SUA şi Canada, informează AFP.
Potrivit IMDB, The Expandables este un thriller de acţiune despre un grup de mercenari angajaţi să se infiltreze într-o ţară Sud Americană şi să-l îndepărteze pe un dictator de la conducerea ei.
De îndată ce începe misiunea, mercenarii realizează că lucrurile sunt mai complicate decât par, şi se trezesc că sunt trădaţi şi prinşi într-o cursă periculoasă. În timp ce trebuie să-i salveze pe cei nevinovaţi, ei luptă să-i distrugă pe cei care încearcă să le nimicească frăţia. Lungmetrajul a generat încasări de 16,5 de milioane de dolari de vineri până duminică.
Cel de-al doilea loc în box office a fost ocupat de "Vampires Suck", o parodie după trilogia cu vampiri "Amurg/ Twilight". Filmul a avut încasări de 12,2 milioane de dolari.
Producţia "Mănâncă roagă-te iubeşte/ Eat Pray Love", regizat de Ryan Murphy cu Julia Roberts în rolul principal, a coborât un loc, ajungând pe poziţia a treia, în cel de-al doilea weekend de proiecţii în sălile nord-americane. Încasările filmului s-au ridicat la 12 milioane de dolari.
Trailerul filmului The Expendables
Antena3.ro