Antena 3 CNN Life Timp liber Film Filmările la serialul „Star Trek: Picard” au fost întrerupte după ce 50 de membri ai echipei au fost testaţi pozitiv la COVID

Filmările la serialul „Star Trek: Picard” au fost întrerupte după ce 50 de membri ai echipei au fost testaţi pozitiv la COVID

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 12:03 08 Ian 2022 Modificat la 13:44 10 Ian 2022
Picard
Sursa foto: Twitter/YahooEnt

Filmările au fost suspendate de luni, prima zi a serialului înapoi după pauza de Crăciun potrivit The Hollywood Reporter.

Seria Paramount Plus are una dintre cele mai mari echipe care lucrează astăzi în televiziune, cu peste 450 de oameni pe platourile de filmare.

Nu au fost date detalii despre cine a fost testat pozitiv, deși s-a spus că focarul s-a răspândit în mai multe „zone” de pe platou, inclusiv în Zona A, unde este distribuția principală.

Surse susțin că filmările ar putea fi reluate la începutul săptămânii viitoare, poate chiar mai devreme, deși nu a fost dat un program oficial.

Serialul ”Picard” se filmează în  Los Angeles, unde varianta omicron a COVID-19 s-a răspândit rapid în întreaga metropolă; miercuri au fost înregistrate 26.754 de cazuri noi, informează The Daily Mail.

Acesta este doar cel mai recent dintre multele producții care au fost închise din cauza Omicronului, inclusiv NCIS și Chicago Fire.

Picard îl urmărește pe iconicul Jean-Luc Picard în următorul capitol al vieții sale, cu Patrick Stewart reluând personajul său din Star Trek: The Next Generation.

Lui Stewart i se alătură o distribuție care îi include pe Lison Pill, Isa Briones, Evan Evagora, Michelle Hurd, Santiago Cabrera, Jeri Ryan, Orla Brady, John de Lancie, Annie Wersching și Brent Spiner.

Serialul a fost creat de Kirsten Beyer, Michael Chabon și Akiva Goldsman, și a debutat în ianuarie 2020.

×
x close