Intitulat după imnul oficial al Campionatului Mondial de Fotbal din 1990, interpretat de Gianna Nannini și Edoardo Bennato, „Nopți magice / Notti Magiche”, noul film al lui Paolo Virzí, este o comedie spumoasă ce ne poartă prin epoca de glorie a cinemaului italian.
Italia anilor ’90: în noaptea în care echipa națională a țării gazdă fost eliminată de Argentina, un cunoscut producător de film a fost găsit mort în apele Tibrului. Principalii suspecți ai crimei, Luciano, Eugenia și Antonino, sunt trei tineri scenariști aspiranți. Aceștia își petrec noaptea în arestul poliției, rememorându-și aventurile.
„Notti Magiche/ Nopți magice” este povestea aventurii lor emoționante prin splendoarea și mizeria ultimului sezon glorios al cinematografiei italiene
„Ani la rând am umplut agende cu notițe, amintiri, invenții, portrete, imaginând o mulțime de personaje pentru un film ipotetic despre mitul cinematografului așa cum am l-am trăit când am ajuns în Roma, în copilărie. Nu știam încă ce ar putea deveni tot acest material strâns, dar, de la un punct încolo, mi s-a părut firesc să-l construiesc prin ochii a trei scenariști aspiranți, finaliști ai unui premiu, diferiți unul de celălalt și provenind din lumi fără nicio legătură una cu alta, dar frați și rivali în numele pasiunii comune pentru cinematografie, văzută de fiecare în felul său.”, spune autorul filmului, Paolo Virzì.
În rolurile principale Mauro Lamantia, Giovanni Toscano și Irene Vetere.
Din distribuție fac parte și nume legendare ca Ornella Muti, Paolo Bonacelli și Roberto Herlitzka, sau actori consacrați, precum Giancarlo Giannini.
Producția a apărut în cinematografele din România pe 5 iulie și este distribuită de Independența Film.