Celebrul protagonist al serialului de comedie "Doi bărbaţi şi jumătate", Charlie Sheen, a fost concediat oficial luni seara, relatează
Daily Mirror.
"Doi bărbaţi şi jumătate" a fost suspendat săptămâna trecută, când Charlie Sheen l-a insultat pe creatorul show-ului de comedie, numindu-l "râmă" şi "vierme mic şi contaminat", dar concedierea oficială a star-ului a fost făcută doar acum.
Excluderea din serialul care îi aducea 1.25 milioane de lire sterline pe episod, pare să-l fi chiar încântat pe Sheen, care a declarat că acum poate să îşi dea şefii în judecată pentru sume extraordinare.
Mai mult decât atât, acesta a sărbătorit evenimentul, urcându-se pe acoperişul unei clădiri din Los Angeles, de unde a început să mânuiască o macetă.
Controversatul actor, în vârstă de 45 de ani, a avut numeroase probleme în ultima vreme, atât pe plan familial cât şi profesional. Sheen a acaparat toate coperţile tabloidelor, datorită problemelor sale cu drogurile şi alcoolul, vicii de a căror dependenţă susţine că a scăpat de o săptămână.
Momentan se află în proces cu fosta sa soţie, Brooke Mueller, din cauza unui ordin de restricţie, care îi interzice să îşi vadă cei doi fii.