Charlie Sheen a renunţat la politeţe şi într-un exces de sinceritate a spus că după plecarea sa, calitatea celebrului serial Doi Bărbaţi şi Jumătate (Two and a Half Men) a avut mult de suferit.
Charlie s-a enervat după ce studio-ul Warner Brothers l-a ameninţat cu un proces pentru că a folosit o imagine din serialul Doi Bărbaţi şi Jumătate în promovarea noului său film.
În direct pentru TMZ, zilele trecute Charlie Sheen a declarat: "M-am săturat să mint. Să mă prefac că serialul ală nu este varză... Să mă prefac că Ashton nu e varză".
Revenit la sentimente mai bune, Charlie i-a trimis o scrisoare lui Kutcher în care îşi pune cenuşă în cap pentru afirmaţiile făcute şi îşi cere scuze după ce a spus despre acesta că interpretează prost rolul din Doi Bărbaţi şi Jumătate.