Pola Illéry s-a născut pe 15 octombrie 1908, cu numele Paula Iliescu, într-o familie evreiască din Corabia, România, şi a fost fascinată de teatru încă din copilărie.
Ea a murit pe 15 februarie, în Scranton, Pennsylvania, la vârsta 103 de ani. După o ceremonie funerară evreiască la Temple Israel Synagogue, Pola Illéry a fost înmormântată la Washburn Street Cemetery din Scranton, potrivit imdb.com.
Pola Illéry a fost un star exotic al filmelor mute în Franţa şi în România, în anii 1920, şi a încercat să facă tranziţia la filmele cu sonor în anii 1930. Ea a fost renumită pentru portretizarea libertăţii sexuale a femeilor şi a fost considerată cel mai strălucitor star de cinema din epoca filmelor mute din România.
Pe de altă parte, The Telegraph spune că Pola Illéry a fost o actriţă care "emana sexualitate şi farmec", în ciuda faptului că era scundă. Datorită ochilor săi profunzi şi a aspectului său general întunecat, Pola Illéry a reuşit să atragă rapid atenţia managerilor de teatru.
De altfel, ea şi-ar fi luat numele de Pola Illéry ca un tribut adus actriţei poloneze Pola Negri (1897 -1987), o divă a filmului mut şi prima actriţă europeană invitată să joace la Hollywood, devenind ulterior un star.
Pola Illéry a devenit cunoscută şi datorită filmului "Under the Roofs of Paris (1930), de René Clair. În acest film, actriţa a interpretat rolul unei femei petrecăreţe de origine română, iubita unui mafiot, de care se îndrăgosteşte un cântăreţ ambulant, jucat de Albert Préjean.