Şi nu este singura din serial (sau cărţi). Autorul seriei de volume “Cântec de gheaţă şi foc” s-a inspirat în scrierea cărţilor dintr-o serie de evenimente reale din istorie – sau cel puţin din mituri. Unele dintre aceste momente au fost recunoscute chiar de Martin, altele nu şi au fost observate de fanii serialului sau ai cărţilor. Martin s-a inspirat cel mai mult din istoria medievală europeană, dar nu numai. Iată zece astfel de instanţe – deşi nu sunt singurele, desigur.
1. Zidul – Zidul lui Hadrian
Există o teorie conform căreia Westeros – continentul ce găzduieşte cele şapte regate, unde au loc luptele pentru putere – arată ca insula Marii Britanii dacă în sud ar fi fost poziţionată Irlanda întoarsă cu susul în jos. Aşadar, Zidul lui Hadrian ar fi putut fi servit drept inspiraţie pentru Zidul din nordul ţinutului fantastic Westeros.
Zidul lui Hadrian era o construcţie lungă de 117 kilometri, care traversa Marea Britanie de la Marea Irlandeză la Marea Nordului. A fost construit de romani în secolul al II-lea, la graniţa cea mai nordică a imperiului pentru a se apăra de „sălbaticii” scoţieni.
Şi asemănarea aceasta a fost admisă chiar de autorul seriei „Cântec de gheaţă şi foc” , George R.R. Martin, care a declarat că Zidul magic care apără ţinutul oamenilor din Westeros a fost inspirat după o vizită la cel real, în timpul căreia „am încercat să îmi imaginez cum ar fi să fiu un soldat roman... să privesc în depărtare, neştiind ce ar putea ieşi din pădure”.
În legătură cu aceste declaraţii, e interesant şi faptul că Ygritte, fata sălbatică de care s-a îndrăgostit Jon Snow, avea un puternic accent scoţian.
2. Casa Stark şi Casa Lannister – Casa York şi Casa Lancaster
Nu e un secret faptul că George R.R. Martin s-a cufundat în cărţile de istorie despre Războiul Rozelor (1455-1485) – conflictul dinastic pentru tronul Angliei care a durat zeci de ani – atunci a construit cadrul acţiunii romanului. Şi chiar a ales pentru personajele sale nume care se aseamănă cu cele din istorie. Familia York, care trăia în nord, a devenit în carte Casa Stark – care de asemenea e din nordul ţinutului – iar familia Lancaster, care era extrem de bogată, a devenit Casa Lannister – care are, uşor de prevăzut, aceleaşi atribute.
Continuarea pe historia.ro