Brad Pitt a fost primit ca un rege la Cannes. Sute de fani au sărit în sus de bucurie când l-au văzut pe actor în carne şi oase, în staţiunea de pe Riviera Franceză. Brad Pitt a mers să îşi promoveze noul film, "Copacul vieţii". Angelina, soţia lui, nu putea lipsi de la un asemenea eveniment.
Premiera filmului The Tree of Life, care îl are ca producător şi personaj principal pe Brad Pitt, a avut loc în cadrul festivalului de la Cannes.La ceremonie, mai multe celebrităţi de la Hollywood şi-au făcut apariţia pe covorul roşu, dar în centrul atenţiei au fost însă actorii filmului.
Brad Pitt a apărut mai întâi alături de Jessica Chastain şi Sean Penn, iar apoi alături de soţia sa, Angelina Jolie.
Angelina Jolie a atras privirile tururor când a ajuns pe covorul roşu. A salutat pe toată lumea, iar apoi a mers alături de soţul ei să urmărească premiera filmului.
Filmul The Tree of Life surprinde povestea viaţa unei familii din america anilor '50. Brad joacă rolul unui tată sever, care îşi pierde locul de muncă. Filmul lui Brad Pitt a fost cel mai apreciat dintre cele 20 de nominalizări din cadrul festivalului.