Cei mai îndrăgiţi ocupanţi animaţi ai unei canapele revin pe micile ecrane. După multe luni de zvonuri, MTV confirmă că serialul "Beavis and Butt-Head" va fi relansat în vara acestui an, informează
The Hollywood Reporter.
Anunţul a fost făcut miercuri, 2 februarie, de membrii distribuţiei "Skins", un alt show de succes al televiziunii.
Serialul animat, creat de Mike Judge, a rulat timp de 4 ani, între 1993 şi 1997 şi a numărat 200 de episoade. Cele două personaje sunt doi amatori de muzică heavy-metal, care îşi petrec timpul pe o canapea, în faţa televizorului şi comentează videoclipurile difuzate.
Beavis şi Butthead au fost şi vedetele unui film de lung metraj intitual "Beavis and Butt-Head Do America" şi au inspirat serialul "Daria", difuzat între 1997 şi 2002.