Avengers: Endgame, review fără spoilere: Bun, încâlcit, dezamăgitor

”Avengers: Endgame” vine să încheie o bună parte dintre aventurile supereroilor Universului Cinematic Marvel (MCU), fiind al 22-lea film de la debutul MCU în 2008, odată cu apariția ”Iron Man”. Se ridică la înălțimea așteptărilor? Greu de spus.

Ce știm acum este că Endgame este filmul cel mai așteptat din toate timpurile. Și va fi, probabil, filmul cu cele mai mari încasări din istorie. Fără îndoială, financiar, MCU este un succes uriaș. Sumele de la box-office se apropie acum de 20 de miliarde de dolari și vor crește semnificativ. MCU nu se încheie odată cu Endgame, în acest moment sunt alte nouă filme în diverse stadii de producție.

Așteptarea și anticiparea vorbesc de la sine, nu există precedent în numărul de bilete precomandate, iar asta nu doar în SUA, ci și în țări precum India și China. Blockbuster-ul va fi blockbuster, dacă îl vom judeca prin prisma cifrelor.

Interesul este pe deplin justificat, însă anticipez că nu vor fi puțini cei care vor pleca din sălile de cinema cu un gust amar. 

Cele puțin peste trei ore ale filmului par multe, în prima parte, apoi insuficiente la final. Dacă ”Infinity War” a fost mai mult despre Thanos, ”Endgame” este despre Avengers. Dar, doar ”big six” duc greul în acest film. Tony Stark (Iron Man), Natasha Romanoff (Black Widow), Steve Rogers (Captain America), Bruce Banner (Hulk), Thor și Clint Barton (Hawkeye) sunt membrii inițiali ai Avengers, iar în film sunt secondați de Nebula, Rocket Racoon și War Machine. 

Prima parte este mai lentă, cu doar câteva momente în care adrenalina crește, însă cârcotașii (doar ei?!) vor remarca momente în care scenariștii nu s-au omorât cu firea și au ales o cale mai ușoară, însă una poate mai greu de digerat pentru fanii hardcore ai seriei. 

A doua parte a filmului este sensibil mai alertă, însă din nou există momente care te vor lăsa, dacă ești norocos, cu niște semne de întrebare, iar dacă nu, atunci probabil reacția va fi una mai acidă. 

Mulți spun că au lăcrimat în timpul filmului și nu o dată. Chris Evans (Captain America) spunea chiar că a plâns de vreo cinci ori. Plauzibil, fără îndoială. Însă din cinci, de trei ori a plâns nu de emoție, ci pentru că unele scene sunt forțate sau, așa cum ne-am obișnuit deja, foarte...politically correct.

Apropo de scene forțate, așa par multe dintre replici. Avengers s-a remarcat și prin umor, fiind aproape imposibil să treci prin serie fără să zâmbești de multe ori sau chiar să râzi în hohote. Însă tot acest umor a mers pe o scară ascendentă, ajungându-se în situații în care scenele care ar fi trebuit să fie mai sobre erau întrerupte de o glumițiă, bună sau nu, ceea ce pentru unii a făcut să fie mai dificil să empatizeze cu personajele.

Personal, am fost mișcat de câteva dintre secvențe, dar nu de cele despre care vorbesc cei care au văzut deja filmul. Finalul nu mi s-a părut veridic, deși este, probabil, unul așteptat și meritat. Dar, cu riscul de a mă descalifica în ochii unora, sunt unul dintre cei care consideră că filmele celor de la DC Comics nu sunt ATÂT de proaste (nu sunt nici pe departe la nivelul Marvel, dar nu sunt nici mizeriile descrise de unii). 

Mi s-a atras atenția că vorbim de SF-uri, veridic nu intră în vocabular. Însă într-un univers în care personajele sunt construite cu atât de multă migală (nu neapărat în filme), deciziile pe care le iau unii sunt cel puțin discutabile. Dar mai degrabă neverosimile.

Merită văzut ”Avengers: Endgame”? Fără îndoială, mai ales dacă ești fan. De fapt, dacă ești fan, nu ai voie să îl ratezi. Este ”Endgame” punctul culminant al aventurilor din MCU? Mă tem că nu. ”Infinity War” este peste el, din mai toate punctele de vedere. 

Nu ratați o serie minunată de Easter eggs pe parcursul filmului (dacă nu le prindeți, poate le găsim împreună într-o versiune de review cu spoilere) și așteptați și post-credits. Finalul este chiar începutul.