Antena 3 CNN Life Timp liber Film "Autoportretul unei fete cuminti", în regia Anei Lungu, la Festivalul Filmului European

"Autoportretul unei fete cuminti", în regia Anei Lungu, la Festivalul Filmului European

1 minut de citit Publicat la 13:20 27 Apr 2015 Modificat la 13:20 27 Apr 2015
Ana Lungu_director_portrait.jpg
Lungmetrajul “Autoportrerul unei fete cuminți”, în regia Anei Lungu, va fi proiectat luna viitoare la București în cadrul Festivalului Filmului European, eveniment organizat de Institutul Cultural Român și Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene.

Pelicula, care a câștigat Premiul Publicului și Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film București, va fi prezentată pe 10 Mai de la ora 20.30, în prezența echipei lungmetrajului.

După proiecție, regizoarea Ana Lungu, producătoarea Anca Puiu și echipa vor participa la o sesiune Q&A moderată de criticul de film Andrei Rus.

"Autoportretul unei fete cuminți" spune povestea Cristianei, o femeie de 30 de ani, crescută într-o "familie bună". Personajul, intrepretat de actrița de teatru Elena Popa, își petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuțiile cu cei doi prieteni apropiați, Alex (Andrei Enache) și Michelle (Iris Spiridon), și întâlnirile – rare, dar mult așteptate - cu un bărbat căsătorit (Emilian Oprea), cu care are o relație amoroasă. După mutarea părinților, Cristiana rămâne să locuiască singură într-un apartament din București și se hotărăște să-și ia un câine - dorința ei din copilărie.

Din distribuție fac parte actorii Elena Popa, Emilian Oprea, Radu Iacoban, Istvan Teglas, regizorul de film Andrei Enache, regizorii de teatru Iris Spiridon, Alexandru Lustig, Eugen Gyemant, părinții regizoarei, Dan & Magdalena Lungu și producătoarea Anca Puiu.
Scenariul filmului este semnat de Ana Lungu, imaginea Silviu Stavilă, sunetul Vlad Voinescu și Filip Mureșan, iar montajul a fost realizat de Dana Bunescu.

Producătorii lungmetrajului sunt Anca Puiu – casa de producție Mandragora - și Ana Lungu.

Ana Lungu este cunoscută publicului din România pentru pelicula "Burta Balenei", producție selectată în 2010 la Festivalului Internațional de Film de la Locarno în cadrul secțiunii Cineasti del presente/Filmmakers of the Present. "Burta Balenei" a fost scris și regizat împreună cu Ana Szel .

"Autoportretul unei fete cuminți" este un proiect de film românesc, 100% independent, realizat de casa de producție Mandragora cu participarea Papillon Film, Castel Film și Cinelabs România, cu sprijinul Groupama Asigurări, BMW Group România, Vodafone România, HBO România.

Trailerul filmului poate fi văzut aici : https://www.youtube.com/watch?v=F-S6RCbf_Bg

Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/autoportretul

×
x close