Actriţa Amanda Seyfried o va interpreta pe Linda Lovelace, vedeta porno a anilor ’70, citează cinemagia.ro. Filmul va fi intitulat „Lovelace” şi este cea de-a doua peliculă bazată pe viaţa vedetei porno, după „Inferno: A Linda Lovelace Story”. Din distribuţie mai face parte Peter Sarsgaard.
Producţia biografică descrie povestea Lindei Boreman, o şcolăriţă din Florida a cărei viaţă se schimbă radical, în rău, după căsătoria cu Traynor (interpretat de Peter Sarsgaard), un cineast care o transformă într-o actriţă a filmelor porno cunoscută în toată lumea. Ea reuşeşte să scape din acest cerc, după ce divorţează de Traynor, pe care l-a acuzat că a profitat de naivitatea sa.
Amanda Seyfried este cunoscută pentru rolurile din Letters to Juliet sau Red Riding Hood.