Alain Delon: gloria și frământările. Discursul-testament pe care l-a ținut în 2019: „Programat pentru succes, dar nu pentru fericire”

„Am de gând se plec, dar nu voi pleca fără să vă mulțumesc”. A fost ultimul moment de apreciere a contribuției remarcabile a lui Alain Delon la cinematografia franceză. Acest lucru s-a întâmplat în mai 2019, la Cannes, când a primit trofeul Palme d'honneur din partea fiicei sale, Anouchka. În semn de omagiu pentru toată cariera sa. Iar modestul Delon nu și-a putut stăpâni lacrimile în timp ce rostea un discurs cu un ton testamentar, vorbind despre „un omagiu postum, dar care se petrece în timpul vieții sale”. „Dacă sunt o vedetă, și de aceea vreau să vă mulțumesc, o datorez publicului și nimănui altcuiva”, a spus el atunci.

La câteva zile după încheierea festivalului, el s-a adresat din nou fanilor săi pentru a le mulțumi.

„În timp ce călătoria mea se apropie de sfârșit, vreau să spun asta: Am cunoscut atât de multe pasiuni, atât de multe iubiri, atât de multe succese și eșecuri, atât de multe controverse, atât de multe jigniri, atât de multe afaceri tulburi, atât de multe amintiri, atât de multe întâlniri ratate, atât de multe întâlniri improvizate, atât de multe suișuri și coborâșuri; încât atunci când onorurile nu vor mai fi decât amintiri deșarte și îndepărtate, va exista un singur lucru care va străluci prin constanța și longevitatea sa: voi, doar voi”, a spus atunci Alain Delon, potrivit tf1info.fr.

Actorul a avut o copilărie dificilă și o educație haotică

Trebuie spus că starul a avut o carieră prolifică, cu aproximativ 90 de filme, dintre care câteva clasice, sub conducerea unor regizori prestigioși (Melville, Visconti, Antonioni, Losey, Godard, Malle...).

Cariera sa a luat avânt în 1960. La vârsta de 25 de ani, Alain Delon a dat buzna pe ecran în ”Plein Soleil”, al lui René Clément.

„Acest film a fost foarte important pentru cariera mea, a fost începutul carierei mele și, dacă îmi iertați modestia, este și motivul pentru care sunt un zeu în viață în Japonia, unde a fost un triumf de îndată ce a apărut”, a declarat el în mai 2013 la emisiunea 20H de pe TF1.

Alain Delon: „Am fost programat pentru succes, nu pentru fericire”

„Am fost programat pentru succes, nu pentru fericire. Ele nu merg împreună”, a explicat el odată, ca și cum ar fi vrut să exorcizeze o copilărie dificilă.

Născut în 1935, Alain Delon a urmat o școală haotică care l-a determinat să devină măcelar, înainte de a se înrola în Marină la vârsta de 17 ani.

După ce a fost demobilizat, a frecventat Saint-Germain-des-Prés, unde „fața de înger” și ochii albaștri nu au trecut neobservați, atrăgând inexorabil lumina reflectoarelor. Calea lui avea să fie cinematograful. A jucat în aproape 90 de filme.

O viață în lumina reflectoarelor

„Este o problemă dacă arăți bine și ești prost, ceea ce eu nu sunt. De asemenea, este o problemă dacă ești frumos și prost ca actor, ceea ce nu cred că sunt”, spunea Alain Delon, în emisiunea de știri a TF1, în 1990.

După „Rocco și frații săi”, al regizorului italian Luchino Visconti, a intrat într-un vârtej. Cei mai mari regizori îl contactau. Înainte ca Visconti, care avea să fie adevăratul pygmalion al tânărului actor, să-l distribuie din nou în 1963 în „Le Guépard”.

„Șansa pe care am avut-o de a fi ales de mari regizori precum Visconti, Antonioni sau Clément a marcat într-adevăr un punct decisiv în cariera mea, pentru că, pentru mine, un film este, înainte de toate, un film de regizor”, sublinia el la momentul lansării acestui mare clasic.

La sfârșitul anilor '60, cu „Le Samouraï” (Samuraiul) de Jean Pierre Melville, maestrul thrillerului polițist francez, Alain Delon și-a consacrat personajul de brunet cu părul negru care avea să devină marca sa.

Ulterior, el a realizat o serie întreagă de filme de acțiune centrate pe el însuși, ca gangster, polițist singuratic și bărbat înfumurat.

Și vorbind despre chipul său de înger, intervievat în 1990 la emisiunea de știri TF1, actorul spunea, parcă pentru a se justifica mai bine: „Este o problemă dacă ești frumos și prost, ceea ce nu este cazul meu. De asemenea, este o problemă dacă ești frumos și prost actor, ceea ce nu cred că este cazul meu. Dar poți fi frumos, un actor bun și nu prea prost, iar asta nu este o problemă pentru mine, este o problemă pentru alți oameni pentru că este deranjant”.

O carieră de succes 

În 1976, o schimbare de registru cu „Monsieur Klein” al lui Joseph Losey. Alain Delon își asumă riscuri ca actor și producător. Un alt moment de cotitură a avut loc în 1984, când a decis să se rupă de imaginea sa, interpretând un alcoolic în „Notre Histoire”, de Bertrand Blier.

„Delon poate face Klein - oamenii vor spune în continuare că vorbesc la persoana a treia, este adevărat - Delon poate face Notre Histoire, nu schimbă nimic în cariera sa și nu va schimba nimic în cariera sa”, a explicat el în emisiunea «Cinéma, Cinémas».

O carieră făcută, de asemenea, din întâlniri. Jean Gabin, pe care l-a admirat în „Le Clan des Siciliens”, dar și Jean-Paul Belmondo, marele său rival din „Borsalino”. După 20 de ani, cei doi s-au reîntâlnit, ceva mai puțin eleganți, în „Une chance sur deux” al lui Patrice Leconte, lansat în 1998. Și chiar recent, mai apropiați ca niciodată, au pozat din nou împreună pentru cea de-a 70-a aniversare a Paris-Match.

Marile povești de dragoste

Cu femeile, viața sa profesională și cea privată au fuzionat. Există Romy Schneider, desigur, o pasiune arzătoare pe care o va lăsa să se întrevadă în filmul „La Piscine”. Filmul în spatele ușilor închise al lui Jacques Deray este apogeul glamourului în ape tulburi.

Cu Mireille Darc, avea să fie o mare poveste de dragoste, cu 6 filme și 15 ani împreună. În 2007, s-au reunit pentru prima dată pe scenă, într-o adaptare a cărții și filmului „Sur la route” de Madison.

„Nu o jucăm, o trăim în fiecare seară ca pe o adevărată poveste de dragoste”, spunea actorul la acea vreme. El a însoțit-o apoi până la sfârșitul bolii, discret.

Alain Delon - omul de afaceri

Alain Delon a fost și un om de afaceri. A lansat un parfum pe numele său și și-a comercializat „eticheta”, în special în Japonia.

Iubitor de artă, a colecționat bronzuri de animale Bugatti, vinuri de colecție, ceasuri și arme și a fost chipul veșnic tânăr al unui parfum celebru.

Începând cu anii 2000, a renunțat practic la cinematografie, revenind abia în 2008 pentru a se parodia pe sine în rolul autoironic al lui Iulius Cezar în „Asterix la Jocurile Olimpice” de Frédéric Forestier și Thomas Langmann.

Ultimul său rol a fost pe scenă alături de fiica sa, Anouchka, în „Une journée ordinaire”, de Eric Assous.

„După cariera pe care am avut-o, pe care o știți, pe care am avut-o, să dau scena fiicei mele de 20 de ani este un lucru prodigios, un lucru excepțional. Te poți opri după aceea, asta e tot”, spunea el în 2011, ca pentru a-și lua rămas bun.

Alain Delon, care a murit duminică la domiciliul său din Douchy, la vârsta de 88 de ani, va lăsa pentru totdeauna în urma sa imaginea de jumătate înger, jumătate demon, pe care a imprimat-o cu abilitate în filmografia sa încă de la debutul său senzațional în cinematografie.