Antena 3 CNN Life Timp liber Film Accident rutier, la filmările pentru pelicula „Cursa” din București: Codin Maticiuc: „Vătămați au fost doi cascadori și un cameraman”

Accident rutier, la filmările pentru pelicula „Cursa” din București: Codin Maticiuc: „Vătămați au fost doi cascadori și un cameraman”

accident filmari cursa codin maticiuc
Imagini surprinse după accident, stânga, Codin Maticiuc, în fața Spitalului Universitar, dreapta. Sursa foto: Colaj Antena 3 CNN/ Codin Maticiuc via TikTok
de Mia Lungu    |    26 Aug 2024   •   10:28

Un accident rutier grav a avut loc duminică seara, în Bucureşti, în timpul filmării unei scene din pelicula „Cursa”.

Şoferul aflat la volanul unui bolid de câteva sute de mii de euro a pierdut controlul direcţiei în timpul filmărilor şi a lovit gardul despărţitor din mijlocul drumului. Apoi a lovit şi maşina din care se filma scena, care a ajuns în afara carosabilului şi s-a răsturnat, spun martorii.

Conform ISU Bucureşti-Ilfov, în cele două maşini se aflau în total 5 persoane. Trei dintre acestea au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar apoi au fost transportate la spital.

Pagubele materiale în urma incidentului se ridică la aproximativ 400.000 de euro.

Turnarea filmului „Cursa” a început în luna iulie a acestui an şi este cea mai scumpă producţie cinematografică independentă realizată până acum în România. Filmul va putea fi vizionat în cinematografe din toamna anului 2025.

Codin Maticiuc, unul din producătorii filmului, a transmis un mesaj în urma acestui accident. El spune că au fost rănite trei persoane: doi cascadori profesioniști și un cameraman.

"Implicați și vătămați au fost doi cascadori profesioniști și un cameraman. (...) Vreau să vă anunţ şi mă bucur să vă anunţ că sunt bine, sunt în afara oricărui pericol. Am trecut şi de CT-uri şi de foarte multe teste. Sunt foarte bine, mulţumim lui Dumnezeu şi nimic altceva nu contează", a declarat Codin Maticiuc.

Comunicatul DGPMB

Ieri, 25 august 2024, în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Secției 20 Poliție au fost sesizați, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 6, a avut loc un accident între două autoturisme. 

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițisti din cadrul subunității, care au stabilit faptul că, pe segmentul de drum anterior menționat, ce era închis circulației publice, în conformitate cu avizul comisiei tehnice de circulație, din cadrul Primăriei Municipiului București, se derulau activități de filmare.

Menționăm faptul că artera respectivă era semnalizată corespunzător și asigurată de către un dispozitiv, format din polițiști rutieri.

În eveniment au fost implicate două autoturisme, pe unul dintre ele fiind montat echipamentul de filmare.

În acest context, un autovehicul a lovit bordura ce delimitează partea carosabilă de partea pietonală, moment în care a fost acroșat din spate de către cealaltă mașină. Precizăm faptul că ambii șoferi se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu. 

Ca urmare a evenimentului, trei persoane, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 23 și 56 de ani, au fost transportate la un spital pentru îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor legale  de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

×
Citește mai multe din Film
» Vezi toate știrile din Film
Cele mai noi știri
Parteneri
x close