Clarence Gilyard Jr. a murit la vârsta de 66 de ani, după o lungă boală, conform The Sun.
Gilyard, a cărui carieră s-a întins pe o perioadă de 30 de ani, a fost cunoscut după ce l-a interpretat pe Theo, hackerul informatic, în filmul de succes Die Hard.
De asemenea, el l-a interpretat pe ofițerul de zbor al marinei Marcus "Sundown" Williams în filmul Top Gun din 1986.
El l-a interpretat pe Conrad McMasters - mâna dreaptă a avocatului Ben Matlock - în drama de succes Matlock, între 1989 și 1993.
Gilyard a apărut, de asemenea, în serialul polițist din anii 1990, Walker Texas Ranger, notează Mediafax.
Înainte de a muri, el lucra ca profesor de teatru la Universitatea din Nevada, Las Vegas.
Zeci de fani i-au adus un omagiu lui Gilyard după ce a apărut vestea morții sale. Chris Reed, starul din Sons of Anarchy, l-a catalogat pe Gilyard drept "o prezență legendară pe ecran".