Sute de oameni au fost prezenţi la filmul regizat de Alexander Nanau. Cu fiecare secvenţă, spectatorii au retrait nu doar coşmarul de la clubul care a ars acum mai bine de patru ani, ci şi erorile unui sistem defect.
''Marea provocare a fost să înţeleg cum funcţionează sistemul de putere în România în relaţie cu cetăţenii'', spune Alexander Nanau, regizorul unuia dintre cele mai bune filme despre jurnalism.
În sala de cinema a fost prezent şi Mihai Grecea, unul dintre supravietuitorii tragediei din Colectiv.
''A crescut destul de mult temperatura, lumea a început să intre în panică. Au început să împingă toţi. Forţa cu care se împingea era uriaşă pentru că oamenii în panică duc efortul la maximum pentru a scăpa. Aşa suntem programaţi prin natură să ne salvăm din situaţii periculoase. Simţeai pur şi simplu că te dislocă toată forţa aia. Am reuşit să-mi păzesc faţa cu geanta şi cu camera'', povesteşte tânărul care a supravieţuit incendiului în care au murit 64 de tineri.
Pelicula, care a obținut premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul de Film de la Zürich, va rula în peste 50 de cinematografe din toată ţara.
A fost lansat filmul tragediei din clubul Colectiv. Povestea primului an de după incendiul din clubul morţii