Broadway este practic o şosea din statul New York, care străbate mai multe cartiere din oraşul cu acelaşi nume, inclusiv Manhattan şi Bronx, pe o porţiune de mai bine de 20 km. De-a lungul său s-au aşezat pe parcursul secolului al XIX-lea mai multe teatre care au cunoscut o perioadă de înflorire deosebită după Războiul american de Secesiune, deşi primul teatru newyorkez fusese inaugurat încă de la jumătatea secolului precedent. Prosperitatea oraşului, dezvoltarea şi extinderea sa, precum şi prezenţa unei clase mijlocii numeroase care se adăuga burgheziei industriale şi comerciale, au făcut ca cererea pentru spectacole cu caracter distractiv să sporească.
Teatrele de pe Broadway au continuat să se înmulţească în perioada dintre Războiul Civil şi Primul Război Mondial, extinzându-se – sau mutându-se – către zona pe care o ocupă în prezent, aflată în jurul şi în preajma Times Square. Spectacolele prezentate pe Broadway în aceste lungi decenii de început au reflectat, pe de o parte, solicitarea publicului burghez pentru distracţie, iar, pe de altă parte, puternicul import cultural european care venea să servească aceste solicitări. Teatrele puneau în scenă mai ales vodeviluri, comedii muzicale cu intrigă uşoară dar cu ritmuri antrenante şi melodii uşor de fredonat, majoritatea aduse din Europa şi care au stat la baza apariţiei musicalului în forma sa elaborată, specifică perioadei interbelice.
Teatrul, asemenea unui magazin universal
Teatrele de pe Broadway au reflectat încă de la început nevoia de veselie, abundenţă, strălucire a unei societăţi din ce în ce mai prospere. Ele au fost construire şi adaptate nevoilor de a primi un public cât mai numeros, din cât mai multe categorii sociale, în ocazii cât mai dese, şi au reprezentat, din acest punct de vedere, un mijloc de egalizare socială. După cum spunea istoricul Marlis Schweitzer, Broadway a cultivat în mod implicit ideea că democraţia este o formă de a alege între mărci diferite ale unor mărfuri şi între piese cât mai diferite la teatru, stimulând consumismul ca formă de combatere a conflictelor sociale. Revista „Theatre Magazine” remarca în 1917 că teatrele se asemănau tot mai mult cu magazinele universale: totul trebuia să fie nou şi la modă (clădirea, facilităţile ei, sălile de spectacol, afişele), toate erau alese în aşa fel încât să atragă atenţia clientului, să-i transmită sentimentul diversităţii şi luxului pe care şi-l poate permite. Dar teatrele de pe Broadway au făcut şi altceva, după cum remarca aceeaşi revistă: au impus o modă, au contribuit la formarea şi modelarea gusturilor şi culturii de masă. „În draperia ingenioasă de la o fereastră, într-un nou aranjament floral, femeia găseşte inspiraţia pentru o mică schimbare binevenită în propriul cămin”, consemna „Theatre Magazine” în 1916. Călătorul britanic Samuel Osgood observa încă din 1866 că ceea ce deosebea Broadway de teatrele londoneze era faptul că acestea erau intercalate cu magazine universale, restaurante, cafenele şi hoteluri, fiind astfel un centru al vieţii urbane newyorkeze.
Continuarea pe historia.ro