O carte este întotdeauna un cadou binevenit, iar acum, la finalul unui an dificil din punct de vedere economic, politic și social, Bill Gates recomandă patru cărți care ne pot ajuta să înțelegem lumea în care trăim mai bine. Fondatorul Microsoft a făcut câte o recenzie fiecărei cărți în parte și a explicat, pe blogul său, de ce a fost impresionat de aceste volume în mod special, din tot ce a citit în 2024.
„Toate cele patru cărți ne ajută, într-un fel sau altul, să înțelegem lumea în care trăim mai bine. Nu e o temă pe care am ales-o intenționat, dar nici nu m-a surprins că m-am dus acolo: este firesc să încerci să înțelegi ce se întâmplă atunci când au loc schimbări bruște, cum se întâmplă azi”, a explicat Bill Gates.
Cărțile care l-au impresionat pe Bill Gates în 2024
Între cele patru cărți alese de Bill Gates nu se regăsește niciun roman de ficțiune.
„Două dintre cărțile din listă se concentrează pe viitor și cum inteligența artificială și progresele în ce privește tehnologia în general schimbă modul în care trăim, învățăm și iubim. A treia carte e o privire către trecut, lecțiile pe care ni le oferă despre cum liderii au gestionat vremuri dificile sunt și reconfortante și fascinante deopotrivă. Ultima carte din lista mea este despre prezent. Te va ajuta să apreciezi mai bine coloana vertebrală uluitoare a societății”, a explicat fondatoul Microsoft.
„An unfinished Love Story” de Doris Kearns Godwin.
Bill Gates; „Cartea se concentrează pe viața autoarei alături de regretatul ei soț, care a fost expert în politici publice și scriitorul discursurilor susținute de președinții Kennedy și Johnson în timpul celor mai tulburătoare vremuri din istoria recentă a SUA. Doris este o scriitoare foarte talentată, iar capitolele despre povestea ei de dragoste este la fel de edificatoare și antrenantă ca rândurile despe asasinarea lui Kennedy și războiul din Vietnam”
„The Anxious Generation” de Jonathan Haidt.
Bill Gates: „Această carte este de citit de oricine care are în creștere sau lucrează sau educă tinerii de azi. M-a făcut să mă gândesc cât de mult m-au ajutat să mă dezvolt, să devin omul care sunt azi, anii din tinerețea mea, când alergam pe-afară fără să fiu supravegheat de adulți și uneori chiar dădeam de belele. Haidt explică cum trecerea de la o copilărie bazată pe joacă, la una bazată pe telefoane transformă modul în care se dezvoltă cognitiv copiii și cum își procesează emoțiile. Apreciez că nu doar expune problemele, ci oferă și soluții reale”. Cartea este tradusă și în România cu titlul „O generație în pericol”
„Engineering in Plain Sight” de Grady Hillhouse.
Bill Gates: „V-ați uitat vreodată la o țeavă neobișnuită care iese din pământ și v-ați gândit: ce mai e și asta? Dacă da, asta e cartea perfectă pentru tine. Hillhouse a luat toate lucrurile misterioase pe care le vedem zi de zi, de la cutii de cabluri, la turnuri de telefoane și explică ce sunt și cum funcționează. Este o lectură care vă va satisface curiozitatea și răspunde la întrebări pe care nici nu știai că le ai.”
„The Coming Wave” de Mustafa Suleyman.
Bill Gates: „Mustafa are o înțelegere profundă a istoriei științifice și oferă cea mai bună explicație pe care am văzut-o până acum despre cum inteligența artificială, alături de alte progrese științifice, precum editarea genetică, va remodela fiecare aspect al societății. A arătat pentru ce riscuri trebuie să ne pregătim și ce obstacole vom avea de depășit pentru a culege beneficiile acestor tehnologii fără pericolele cu care vin. Dacă vrei să înțelegi ascensiunea inteligenței artificiale asta este cartea de citit.”
Bill Gates a propus și o carte bonus. Este vorba despre romanul „Federer” de Doris Henke. „Această carte nu este pentru oricine. Dar dacă ești fan al lui Roger, „Federer” este o retrospectivă minunată a vieții și carierei sale”, a concluzionat fondatorul Microsoft.