Antena 3 CNN Life Timp liber Acuzații de amploare la adresa Facebook-ului. Descoperirea revoltătoare făcută de autorități

Acuzații de amploare la adresa Facebook-ului. Descoperirea revoltătoare făcută de autorități

2 minute de citit Publicat la 14:04 10 Feb 2016 Modificat la 14:04 10 Feb 2016
hands-1167617_640.jpg
foto: pixabay.com
Două organisme din Franţa – Comisia naţională informatică şi libertăţi (CNIL) şi Direcţia generală a concurenţei, consumului şi represiunii fraudelor (DGCCRF) - lansează acuzaţii de amploare şi inedite contra lui Facebook. Reţeaua de socializare este acuzată că recuperează şi utilizează fraudulos datele personale ale utilizatorilor francezi. In Franţa există circa 30 de milioane de abonaţi Facebook, transmite RFI.

Comisia naţională informatică şi libertăţi (CNIL) este prima care a tras semnalul de alarmă în urma unei anchete lansate în martie anul trecut. In opinia acestui organism, Facebook nu respectă legea franceză. De ce ? Cum o încalcă ? Foarte simplu.

Reţeaua de socializare depune un cookie – un « martor de conexiune », un mic program informatic destinat, teoretic, să vă faciliteze navigarea pe internet - pe calculatorul Dvs. când vizitaţi o pagină Facebook publică – adică accesibilă oricui, cum ar fi pagina unui eveniment sau a unei asociaţii. Fără să-l informeze pe internaut, Facebook urmăreşte apoi cum veţi naviga pe internet şi graţie acelui cookie care rămâne pe calculator, memorizează toate paginile web pe care le-aţi vizitat cu condiţia ca acestea să fie dotate cu un link spre Facebook – ceea ce mai toate paginile de azi au. Cu alte cuvinte, Facebook are date personele – de navigaţie – şi despre cei care nu au conturi Facebook, date obţinute fără avizul respectivului.

Pe scurt, reproşul care i se face în Franţa reţelei de socializare este că adună date prea multe fără a avea avizul, consimţământul internauţilor, informaţii despre opiniile lor politice, religioase sau despre orientările sexuale ale utilizatorilor. O altă critică se referă la faptul că Facebook stochează prea mult timp adresele IP – adică numărul de conexiune al calculatorului prin care poate fi identificat un internaut – şi cere passworduri – parole – prea simple, deci nu destul de sigure.

In fine, i se mai reproşează lui Facebook că transferă în continuare date personale ale membrilor săi europeni în SUA, pe baza zisă « Safe Harbor », lucru contrar unei decizii luate în octombrie 2015 de Curtea europeană de justiţie.

Direcţia generală a concurenţei, consumului şi represiunii fraudelor (DGCCRF) îi cere de partea sa lui Facebook să-şi modifice « în două luni, clauzele abuzive şi contrare legii » care figurează în contractele utilizatorilor săi. Printre altele, organismul citează « puterea discreţionară » pe care o are reţeaua de socializare ca să retragă conţinuturi sau informaţii publicate de internaut pe pagina sa. Alte clauze abuzive se referă la condiţiile în care utilizatorii pot efectua plăţi.

CNIL – care a conlucrat şi cu alte 5 organisme din Belgia, Olanda, Spania şi Germania care au ajuns la aceleaşi concluzii - dă răgaz trei luni reţelei lui Mark Zuckerberg ca să se conformeze legii franceze şi să-şi modifice algoritmii. După aceea Facebook e pasibil cu o amendă de până la 150 de mii de euro. « E singurul fel de a-i obliga să se mişte. In afară de aspectul pecuniar, există şi problema publicităţii negative iar Facebook e foarte sensibil la reputaţia sa » notează un responsabil de la CNIL. Actualele directive europene în termeni de protecţie a datelor prevăd amenzi de 4% pentru societăţile care încalcă legislaţia.

Facebook nu neagă în linii mari ceea ce i se reproşează, dar afirmă că o face « din motive de securitate », explicaţii insuficiente pentru autorităţile franceze. Facebook Franţa repetă de asemenea că « protecţia vieţii private este o prioritate pentru firmă » şi că respectă şi legislaţia europeană din domeniu.



×
Etichete: Facebook
x close