Un cuplu din Botoșani a încercat ani la rând să facă un copil. Din păcate, cei doi nu au reușit așa că au ajuns la concluzia că vor adopta.
El, profesor universitar. Ea, medic. Apariția unui copil în viața unui cuplu, fie el adoptat sau nu, poate schimba radical stările părinților, dar și relația dintre aceștia. Părinții susțineau că își doreau foarte tare să-l adopte pe micuț. Astfel, au început procedurile, scrie redactia.ro.
După depunderea dosarului și vizitele care trebuiau făcute, l-au ales pe el. Iar la scurt timp au devenit o familie cu acte în regulă. Însă, lucrurile nu au decurs așa cum se așteptau proaspeții părinți. Schimbarea priorităților nu a fost deloc ușoară pentru ei. La șase luni de la adopție, cuplul a luat o decizie radicală.
Pe motiv că nu s-au putut acomoda cu viața de părinte, cei doi s-au prezentat la Directia pentru Protectia Copilului. Acolo și-au ținut pledoaria conform căreia doreau să renunțe la micuț. Sufletul acesta nevinovat s-a întors în centrul de unde a plecat, nu pentru a vizita oamenii de acolo, ci pentru a mai locui încă o perioadă.