Antena 3 CNN Life Suplimentele cu probiotice: o metodă modernă antistres

Suplimentele cu probiotice: o metodă modernă antistres

2 minute de citit Publicat la 10:01 05 Sep 2024 Modificat la 10:01 05 Sep 2024
probiotice bacterii tractul digestiv
Probioticele sunt bacterii benefice care trăiesc în tractul digestiv uman. Foto: Freepik.com

Viața modernă, activă și agitată pe care o trăim astăzi cu toții a venit la pachet nu numai cu multiple beneficii, ci și cu anumite situații ce contribuie la resimțirea unui stres permanent la nivelul întregului organism, atât somatic cât și psihic.

Presiunea de zi cu zi, responsabilitățile multiple din familie, din viața socială și cele legate de job au mai departe implicații care duc către dezvoltarea unei stări de stres generale despre care știm cu toții că are un impact negativ asupra întregului organism: inflamații cronice ale intestinului, burn-out, insomnii, depresii severe, anxietate, boli autoimune, alergii, boli cardiovasculare, boli oncologice, boala Parkinson sau chiar boala Alzheimer.

Cum luptăm astăzi cu stresul?

Nu de puține ori auzim în jurul nostru sau resimțim pe propria piele o „luptă” constantă pentru echilibru și stare de bine.

Așadar, întrebarea lumii moderne „Cum luptăm astăzi cu stresul?” vine în mod destul de natural pentru fiecare din noi.

Răspunsul este unul la fel de modern: studii recente au arătat faptul că suplimentele alimentare cu probiotice  sunt un adjuvant holistic, eficient, natural și extrem de facil de integrat în dieta zilnică pentru combaterea stresului și pentru a avea o viață sănătoasă și echilibrată.

Ce sunt probioticele ?

Probioticele sunt bacterii benefice care trăiesc în tractul digestiv uman și contribuie la menținerea unei flore intestinale sănătoase. Aceste bacterii sunt esențiale nu numai pentru digestie și absorbția adecvată a nutrienților, dar și pentru menținerea unei stări generale de bine.

Intestinul este deseori numit de către medici "cel de-al doilea creier", existând o rețea complexă de comunicare între intestine și creier, cunoscută sub numele de axa intestin-creier.

Această rețea influențează starea noastră de spirit, emoțiile și chiar răspunsul la stres. Prin urmare, menținerea unui echilibru intestinal sănătos, ajutat la rândul său de administrarea de suplimente alimentare cu probiotice, poate avea un impact pozitiv semnificativ asupra sănătății noastre mentale și emoționale.

Cum au devenit probioticele o soluție naturală și modernă pentru a gestiona stresul și efectele negative ale acestuia?

1. Probioticele reglează nivelurile de neurotransmițători

Probioticele pot influența producția și funcționarea neurotransmițătorilor în creier, cum ar fi serotonina și dopamina, care sunt implicate în reglarea stării de bine. Suplimentele cu probiotice pot fi administrate pentru sindromul de burn-out, pentru stările de depresie, anxietate sau insomnie induse de stres. Suplimentele cu probiotice ajută la refacerea barierei intestinale afectate și la sinteza serotoninei și melatoninei, îmbunătățind astfel starea de spirit, calitatea vieții și a somnului.

2. Probioticele reduc inflamația cronică a intestinului

Stresul cronic poate conduce la inflamație în organism, rezultând o sănătate precară. Probioticele au capacitatea de a reduce nivelurile de inflamație în corp iar tulpinile bacteriene incluse acționează pentru a controla exact acele inflamații din intestin.

3. Suplimentele cu probiotice îmbunătățesc sănătatea intestinului

Stresul poate dezechilibra flora intestinală și poate avea efecte negative precum probleme digestive și disconfort abdominal. Probioticele ajută la menținerea unei flore intestinale sănătoase și la restabilirea echilibrului microbian în tractul digestiv.

Așadar, într-o lume în care stresul nu poate fi evitat și poate fi declanșat de o multitudine de factori, identificarea unor modalități naturale și eficiente de gestionare a acestuia devine tot mai importantă. Suplimentele alimentare cu probiotice oferă o abordare holistică în lupta împotriva stresului, ajutând nu doar la menținerea sănătății intestinale, ci și la o stare de bine din punct de vedere mental și emoțional.

×
Etichete: advertorial
x close