România va avea un nou hub de cercetare dedicat studiilor în domeniul geoștiințelor și sistemelor acvatice, situat la Murighiol, după semnarea recentă a contractului pentru proiectul DANUBIUS-RO. Proiectul, cu o valoare de peste 128 milioane de euro, va include 17 laboratoare științifice și stații de cercetare, având o durată de implementare de 60 de luni. Acesta va facilita colaborarea între cercetători din țările riverane ale Dunării, având potențialul de a aborda provocările ecologice actuale. În cadrul hub-ului îşi vor desfăşura activitatea peste 300 de cercetători români şi străini, informează Agerpres.
„Dunărea este un vector important al Europei, este al doilea cred cel mai lung fluviu european. Străbate, dacă nu mă înşel, 10 ţări, patru capitale şi cel mai lung parcurs îl are aici în România. (...) Mă bucur foarte mult că un astfel de proiect vizează în primul rând lucruri care ţin de platforma de cercetare care să ne ofere şi condiţiile şi informaţiile, dar şi structura necesară pentru a putea pune şi mai mult în valoare acest habitat. Un alt lucru foarte important este dimensiunea internaţională. Am spus un pic mai devreme că Dunărea străbate un număr important de state şi este foarte bine că reuşiţi şi prin acest proiect să puneţi la un loc minţile inovative ale cercetătorilor din toate statele riverane Dunării. Nu mai puţin important este faptul că ştiu eu hubul de dezvoltare şi laboratoarele sunt localizate în Delta Dunării", a declarat vicepremierul Marian Neacşu.
Proiectul are o valoare de 128 milioane de euro şi se va impementa în 60 de luni
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a spus că proiectul are o perioadă de implementare de 60 de luni şi o valoare de peste 128 milioane de euro.
„Centrul Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluvii mari Danubius este finanţat din POCIDIF cu o valoare de 128,2 milioane euro, 60 de luni durata de implementare. (...) Ce facem efectiv acolo prin acest proiect extrem de important. Construim un hub unic în toată Europa, la Murighiol - 17 laboratoare ştiinţifice pentru geoştiinţe, ştiinţe ale vieţii şi cercetarea sistemelor acvatice, opt staţii de teren şi 16 puncte de observare care vor folosi cele mai noi tehnologii în materie de procesare a datelor foarte mari, big-data, în materie de utilizare inteligenţei artificiale pentru a procesa toate aceste date şi pentru a avea o analiză exhaustivă a tot ceea ce înseamnă datele captate", a spus Bogdan Ivan.
Datele vor putea fi folosite la nivel european şi internaţional
Acesta a susţinut că la final cercetătorii vor lucra cu date care vor putea să fie folosite la nivel european şi internaţional.
„Şi mai important - această infrastructură reprezintă singura infrastructură europeană de cercetare din întreaga Europă care este condusă de către România", a arătat ministrul.
El a spus că proiectul va avea impact în dezvoltarea economică, a ecosistemului din Delta Dunării, dar şi în domeniul transferului tehnologic.
„Acest lucru aduce plus valoare şi arată că şi în România se poate şi arată că cercetătorii din România care sunt din segmentul mediu vor putea să aibă un viitor aici", a mai spus Ivan.
Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi-a manifestat speranţa ca rezultatele finale să fie diseminate pe înţelesul tuturor oamenilor şi să se înregistreze o creştere a atractivităţii Deltei Dunării.
La rândul său, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice, Mihaela Marinela Păun, a spus că este vorba despre o infrastructură paneuropeană în care România deţine coordonarea. Potrivit directorului, în cadrul hub-ului îşi vor desfăşura activitatea peste 300 de cercetători români şi străini.
În cadrul hub-ului îşi vor desfăşura activitatea peste 300 de cercetători români şi străini
„Danubius Ro este o infrastructură de o importanţă crucială pentru tot ceea ce înseamnă abordarea provocărilor din mediul de pe tranziţie fluvii-mare", a declarat Păun.
Din consorţiu mai fac parte, alături de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Ştiinţe Biologice, şi Institutul de Geologie şi Geoecologie Marină Geo-Ecomar, Institutul Delta Dunării, precum şi Institutul de Geodinamică.
Contractul pentru proiectul prioritar Centrul Internaţional de Studii Avansate pentru Sisteme Fluvii - Mări - DANUBIUS-RO fiind semnat miercuri, 30 octombrie, la sediul Guvernului, de către ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu şi Mihaela Marinela Păun, director general al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice.