Pentru început să definim ce este gândul. Gândul este cunoscut ca fiind activitatea mentală desfășurată de la receptarea informației senzoriale până la momentul inițierii unei acțiunii.
Pentru a răspunde întrebării "Cât de rapid este gândul" trebuie luat în calcul și faptul că diverse gânduri variază în timp, în funcție de mai multe criterii.
Un om ajunge să aibă în medie câte 60.000 -80.000 de gânduri pe zi, iar 80% dintre ele sunt negative, în timp ce 95% sunt repetitive. Așadar, putem înțelege ușor de ce majoritatea dintre noi suferim de anxietate sau avem atacuri de panică tot mai dese.
"Nu toate gândurile negative sunt disfuncționale. Dacă mi-e teamă că pic la examen, învăț. Dacă mi-e teamă că am uitat gazul deschis, mă întorc și îl închid. Sunt studii care arată însă că 97% din grijile noastre sunt de multe ori nefondate sau exagerate, deoarece au la bază un pesimism și o atitudine negativă", a explicat psihologul Mihai Copăceanu, potrivit DCNews.
Gândul este un proces intern, care se bazează pe interacțiunile din cadrul rețelelor complexe de neuroni distribuite în întregul sistem nervos central. Tehnici precum RMN-ul și electroencefalograma pentru a vedea zonele active în timpul diverselor procese și felul în care informația circulă în sistemul nervos.
Potrivit cercetătorilor, cea mai bună metodă de măsurare a vitezei sau eficienței gândului se bazează pe timpul de reacție, care furnizează o evidență a eficienței cu care cineva primește și interpretează o informație senzorială, precum și decizia luată în funcție de acea informație, împreună cu acțiunea în sine.
Uneori, acțiunile noastre sunt atât de rapide încât avem impresia că se petrec simultan cu gândul care le determină. Totuși, există o diferență între momentul când acționăm și cel când credem că acționăm. Există teorii potrivit cărora oamenii își măsoară timpul acțiunii în funcție de momentul deciziei, deseori confundându-le.
În orice caz, este bine de știut că, în teorie, că un gând obișnuit nu necesită mai mult de 150 de milisecunde pentru procesare și pentru o acțiune ulterioară, spun cercetătorii, potrivit mashable.com.
Tehnica de aur care te ajută să ai succes în tot ce faci
În contextul în care nu ai reușit până acum să obții ceea ce ţi-ai dorit, ar fi momentul oportun să schimbi modul de a aborda viata. Începi prin a-ți folosi mintea, orientându-ți energia şi consumând timpul în favoarea ta.
Alege un minut, din cele 1.440 pe care le ai la dispoziție de-a lungul unei zile, în care, indiferent de contextul în care te regăsești, să creezi scenariul propriei reușite; gândește-te ce ai de făcut în ziua respectiva, care este motivația pentru care te angajezi într-o activitate, ce iți dorești de la viaţă, ce poți schimba, ce te-ar mulțumi să obții la finalul zilei şi unde iți dorești să ajungi, pe harta vieții.
Ignoră gândurile inutile, organizează-ti mintea, detașează-te de invidie, de prejudecați sau judecați critice la adresa altora şi bucura-te de ceea ce poți realiza, prin propriile resurse!
Repeta procedeul zilnic şi iar, si iar, apoi vei observa cum lucrurile care, cândva, iți păreau potrivnice se transforma în experiente favorabile dorințelor şi nevoilor tale", recomandă psihologul sportiv Andreas Hniatiuc, potrivit lpin.ro