Cercetătorii americani de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts şi-au propus să revoluţioneze aviaţia, creând un model conceptual de avion supersonic de pasageri cu mult mai eficient decât Concorde, scos din uz în 2003, scrie
Daily Mail.
Prototipul este un biplan, reprezentat de două avioane suprapuse. În urma testării simulate pe calculator, avionul ar consuma mai puţin combustibil decât unul obişnuit şi ar avea mai multă putere pentru a decola şi a se menţine în aer.
Qiqi Wang şi colegii săi de la MIT susţin că prin designul special al aeronavei, cu câte două aripi suprapuse pe fiecare parte, ar fi anulat boom-ul sonic. Mai mult, şi consumul de combustibil ar fi înjumătăţit.
"Avionul transportă, pe lângă pasageri, şi combustibilul. Dacă se reduce cantitatea de combustibil necesară zborului, avionul va fi mai uşor la decolare. Este o reacţie în lanţ" explică Qiqi Wang.
Cercetătorii americani de la MIT nu se opresc aici. Acum, ei analizează varianta unui prototip tridimensional cu mult mai eficient.