Fenomenul a pornit dintr-o proeminenţă solară densă, iar vârtejul s-a deplasat apoi în atmosfera solară pe o distanţa de 200.000 de kilometri. Astfel de vortexuri pot duce la formarea de furtuni solare, din cauza cărora sateliţii pot fi afectaţi, la fel ca şi telecomunicaţiile de pe Pământ.
Huw Morgan este cel care a descoperit tornada, şi a declarat că aceasta este unică şi spectaculoasă şi va juca un rol important în declanşarea unor furtuni solare majore.
Gazul la temperaturi mari a atins viteze uriaşe, de chiar 300.000 km/h. Ca să putem face o comparaţie, este suficient să spunem că, la o tornadă terestră, viteza vântului atinge circa 160-180 km/h.
Oamenii de ştiinţă au mai putut observa câteva tornade solare de-a lungul timpului însă aceasta, observată în septembrie 2011, este prima care a fost filmată.
Aceste tornade precedă, de obicei, evenimente numite ejecţii coronale - erupţii uriaşe de particule încărcate, cu energii uluitoare.