Antena 3 CNN Life Știinţă Oamenii de știință au descoperit ultimul urs panda din Europa, care a trăit în zonele umede din Bulgaria

Oamenii de știință au descoperit ultimul urs panda din Europa, care a trăit în zonele umede din Bulgaria

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 20:13 01 Aug 2022 Modificat la 20:13 01 Aug 2022
panda
Sursa foto: Pixabay.com/cimberley

Molarul superior și caninul fosilizați au fost găsiți la sfârșitul anilor 1970 într-un depozit de cărbune și au fost păstrați în colecția Muzeului Național de Istorie Naturală din Bulgaria timp de peste patru decenii.

"Aveau doar o singură etichetă scrisă vag de mână. Mi-a luat mulți ani să îmi dau seama care era vârsta lor. Apoi, mi-a luat, de asemenea, mult timp pentru a realiza că acesta era un panda gigant fosil necunoscut. Această descoperire arată cât de puțin știm încă despre natura veche și demonstrează, de asemenea, că descoperirile istorice în paleontologie pot duce la rezultate neașteptate, chiar și astăzi", a declarat Nikolai Spassov, profesor la muzeu și autor al unui nou studiu asupra dinților.

Ursul era la fel de mare ca panda gigant modern

Specia descoperită prin intermediul obiectelor din muzeu a fost ultima de urs panda cunoscut care a trăit în Europa, potrivit comunicatului de presă al muzeului din Bulgaria.

Cercetătorii au numit-o Agriarctos nikolovi, după numele paleontologului Ivan Nikolov, care a catalogat descoperirea.

"Este probabil că schimbările climatice de la sfârșitul Miocenului în sudul Europei, care au dus la aridificare, au avut un efect negativ asupra existenței ultimului panda european", susțin specialiștii.

Epoca Miocenă a început în urmă cu 23 de milioane și s-a încheiat în urmă cu 5 milioane de ani.

×
x close