Un grup de cercetători condus de microbiologul român Radu Popa, de la Universitatea americană Portland a găsit dovada existenţei vieţii pe planeta Marte. Bacteriile aflate în gheaţa din galeriile de lavă de pe Marte, sunt proba supremă, spune Radu Popa, care a vorbit în exclusivitate pentru Antena 3.
Asemenea formaţiuni se găsesc atât pe Pământ, cât şi pe Marte, iar condiţiile microclimatice sunt foarte asemănătoare, spune românul Radu Popa.
Radu Popa şi echipa sa au găsit 10 specii de microorganisme în gheaţa din „conductele" de lavă din craterul Newberry, localizat în Munţii Cascadei, Oregon, la o înălţime de 1.530 metri.
Între microorganismele descoperite acolo se numără şi Pseudomonas, una dintre cele mai comune specii de bacterii de pe Pământ. În anul 2000 cercetătorul Radu Popa a lucrat la NASA în cadrul unui proiect asemănător.
Există 25 de meteoriţi marţieni confirmaţi despre care se ştie cu precizie că provin de pe Planeta Roşie, spune românul.