Antena 3 CNN Life Știinţă Testul care ar putea salva milioane de vieţi va ajunge pe piaţa britanică în cel mult 5 ani

Testul care ar putea salva milioane de vieţi va ajunge pe piaţa britanică în cel mult 5 ani

1 minut de citit Publicat la 16:58 28 Mar 2013 Modificat la 16:58 28 Mar 2013
Testul care ar putea salva milioane de vieţi va ajunge pe piaţa britanică în cel mult 5 ani
Foto:www.npr.org
Un test de salivă capabil să prezică riscul de cancer mamar şi de prostată va fi lansat pe piaţa britanică în următorii cinci ani. Acest test va costa doar 5 lire sterline (5,9 euro) şi va putea fi realizat şi cu picături de sânge, relatează Daily Mail.

Oamenii de ştiinţă susţin că testul va fi capabil să identifice persoanele predispuse din punct de vedere genetic să dezvolte cancer mamar şi cancer de prostată.

Britanici speră să identifice cu ajutorul noului test persoanele care prezintă cele mai mari riscuri medicale, pentru a putea să le monitorizeze şi să trateze astfel tumorile încă din faze incipiente.

Potrivit cercetătorilor, această descoperire reprezintă "singurul pas major făcut înainte" în cercetările din ultimii ani în domeniul identificării cauzelor genetice ale cancerului.

Testul a fost realizat de o echipă medicală de la Cancer Research UK, coordonată de medicul Harpal Kumar.

Peste cel mult cinci ani, noul test de salivă va fi oferit tuturor medicilor din sistemul naţional de sănătate britanic, pentru a-i ajuta pe aceştia să identifice femeile cu cel mai mare risc de cancer mamar şi bărbaţii predispuşi genetic să dezvolte cancer de prostată.

Fabricarea noului test de salivă a necesitat patru ani de analize minuţioase, realizate de peste 1.000 de cercetători, pe un eşantion de peste 200.000 de persoane.

Prin compararea ADN-ului prelevat de la bolnavii de cancer cu cel prelevat de la persoane sănătoase, cercetătorii au reuşit să dubleze numărul genelor cunoscute până în prezent care erau asociate cu cancerul mamar, cancerul ovarian şi cancerul de prostată, identificând peste 150 de gene.

Într-un viitor apropiat însă, va fi posibil ca o nouă generaţie de teste să ofere rezultate instantaneu, chiar în cabinetul medicilor de familie.



 

×
Etichete: cancer mamar cancer
x close