Cercetătorii de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Shanghai au reuşit să teleporteze fotoni pe o distanţă de circa 100 de kilometri, stabilind astfel un nou record şi deschizând calea spre conceperea unor sisteme de comunicaţii cuantice prin satelit, relatează
technologyreview.com.
Teleportarea constă în capacitatea de a transfera obiecte dintr-un loc în altul, fără ca acele obiecte să străbată spaţiul dintre cele două puncte.
Teleportarea are la bază următorul principiu: nu obiectul fizic este teleportat, ci informaţiile care îl descriu. Acestea pot fi aplicate asupra unui obiect similar aflat într-un alt loc, iar obiectul de acolo capătă astfel o nouă identitate.
Fenomenul descris mai sus nu este desprins din romanele de science-fiction. Fizicienii au reuşit să teleporteze fotoni încă din anul 1997, iar această tehnică a devenit una standard în laboratoarele optice din lumea întreagă.
Fenomenul care face posibil acest lucru este cunoscut în fizică sub denumirea de "reţea cuantică", o legătură puternică şi misterioasă care apare când două obiecte cuantice împărtăşesc aceeaşi experienţă şi sunt totuşi separate în spaţiu.
Teleportarea se dovedeşte a fi deosebit de utilă. Întrucât informaţiile teleportate nu călătoresc prin spaţiul dintre două puncte, ele nu pot fi accesate de persoane rău intenţionate şi, din acest motiv, vor putea fi folosite în viitor în transmisiunile de date secrete.
Din nefericire, fotonii cuantici sunt obiecte foarte fragile. Ei nu pot să călătorească mai mult de un kilometru prin fibrele optice întrucât ajung să interacţioneze în cele din urmă cu materialul înconjurător, determinând ruperea reţelei cuantice.
Fizicienii au avut mai mult succes în teleportarea fotonilor prin atmosferă. În 2010, o echipă de cercetători chinezi a anunţat că a reuşit să teleporteze un singur foton pe o distanţă de 16 kilometri.
Aceeaşi echipă a anunţat recent că a doborât acel record. Juan Yin de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Shanghai şi colegii săi au reuşit să teleporteze fotoni cuantici pe o distanţă de 97 de kilometri deasupra unui lac din China.
Oamenii de ştiinţă chinezi au reuşit astfel să teleporteze mai mult de 1.100 de fotoni, în 4 ore, pe distanţa de 97 de kilometri.
Descoperirea savanţilor chinezi ar putea fi folosită în viitor pentru punerea la punct a unor reţele de comunicaţii prin satelit care vor asigura un nivel înalt de confidenţialitate şi siguranţă.