Cercetătorii de la Harvard susţin că au reuşit să dirijeze primul experiment de succes prin care se demonstrează veridicitatea telepatiei.
Aceştia au "trimis" un mesaj mental între două persoane la o distanţă de circa 6.500 de kilometri, scrie
Haaretz.
Mai exact, minţile a două persoane, una în Mumbai, India şi una în Paris, Franţa, au fost conectate, prin internet, fiecare cu o pereche de căşti identice.
Când prima persoană ("emiţătorul") a vrut să o salute pe a doua("receptorul"), aceasta din urmă a devenit conştientă de prezenţa gândului trimis, conform măsurătorilor făcute de cercetători.
Subiectul mesajului nu a putut fi înţeles pe deplin, dar creierul "receptorului" a reacţionat exact în momentul în care "emiţătorul" a transmis mesajul.
Cercetătorii susţin că tehnologia poate fi utilizată pentru a transmite un mesaj de la creierul unei persoane la creierul alteia.