Un laborator spaniol sterilizează săptămânal zeci de mii de ţânţari tigru pentru a lupta împotriva febrei denga şi a altor boli ai căror vectori de transmitere sunt aceşti ţânţari care pătrund din ce în ce mai adânc pe teritoriul Europei în contextul încălzirii globale, transmite joi Reuters.
Folosind un accelerator de electroni, Centrul de control biologic al dăunătorilor din Valencia sterilizează şi apoi eliberează în natură aproximativ 45.000 de ţânţari masculi în fiecare săptămână, astfel încât aceştia se pot împerechea cu femelele - a căror înţepătură transmite boli - rezultând o reducere eficientă a populaţiei de ţânţari.
"Este o specie care devine mai comună odată cu schimbările climatice... Există un mediu favorabil pentru înmulţirea lor pe perioade mai lungi din an şi astfel populaţia lor creşte aproape tot timpul", a declarat Vicente Dalmau, de la Departamentul pentru sănătate, agricultură şi pescuit din Valencia, citat de Agerpres.
Specimenele ce urmează să fie sterilizate provind din regiune iar oamenii de ştiinţă folosesc o maşină pentru a separa pupele de femelă de cele de masculi, iar apoi apelează la radiaţii pentru a-i steriliza pe aceştia din urmă.
Datele publicate de Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor arată o creştere a numărului de cazuri importate din regiuni în care febra denga este endemică, precum şi o creştere a numărului de focare locale de infecţii cu denga şi cu virusul Nilului de Vest în Europa.
Ţânţarul tigru (Aedes albopictus) se răspândeşte spre nordul, estul şi vestul Europei şi are în prezent populaţii în 13 ţări, inclusiv în Spania.