Aceste erbivore mari, perfect adaptate la frig şi la un habitat de tipul stepelor aride, erau foarte răspândite în Pleistocenul superior (între 116.000 şi 12.000 de ani în urmă), în mare parte din emisfera nordică.
Potrivit cercetătorilor suedezi şi britanici, Europa a fost populată cu un tip genetic distinct de mamut, care a fost înlocuit de mamuţii din Siberia în urmă cu aproximativ 30.000 de ani.
Oamenii de ştiinţă au secvenţiat ADN-ul extras din fosilele de mamut descoperite în nordul Eurasiei şi în America de Nord.
"Am constatat că perioada caldă de acum 120.000 de ani a provocat un declin şi o fragmentare a populaţiilor, conformă cu ceea ce ne aşteptam de la speciile adaptate la frig, precum mamutul lânos", a declarat Eleftheria Palkopoulou.
Fragmentarea a condus, potrivit oamenilor de ştiinţă, la dezvoltarea unui tip distinct de mamut în Europa, care a dispărut în a doua jumătate din ultima perioadă glaciară.
"Se pare că schimbările climatice au jucat un rol important în istoria demografică a mamutului lânos, perioadele calde limitându-i habitatul, iar perioadele reci ducând la expansiunea populaţiilor", susţin autorii studiului.
Oamenii de ştiinţă mai au de descoperit motivele pentru care mamutul lânos a putut să supravieţuiască în perimetre mici în timpul precedentelor perioade interglaciare, dar nu şi aceleia din Holocen, o perioadă geologică care a început în urmă cu circa 10.000 de ani. Oamenii de ştiinţă consideră că acest răspuns va reprezenta "cheia pentru a înţelege mecanismul din spatele extincţiei finale a mamuţilor".
